Cine a fost votat cel mai mare sportiv din toate timpurile. Românul Ilie Năstase a prins și el un loc fruntaș

Marian Cărăvan 17.03.2020, 11:52
Cine a fost votat cel mai mare sportiv din toate timpurile. Românul Ilie Năstase a prins și el un loc fruntaș

Primul lider ATP din istorie, românul Ilie Năstase, a prins și el un loc fruntaș în clasamentul celor mai buni sportivi din toate tipurile, într-un sondaj inițiat de cunoscutul site Ranker.com. Voturile internauților îl plasează pe Nasty pe o poziție onorantă, într-o ierarhie a starurilor sportului mondial.

Cine a fost votat cel mai mare sportiv din toate timpurile. Românul Ilie Năstase a prins și el un loc fruntaș

În acest top select, Ilie Năstase se regăsește în partea superioară, mai exact pe locul 55, devansând în preferințele respondenților alte nume mari din toate disciplinele sportului mondial. Fotbaliștii Karl-Heinz Rummenigge, Lothar Matthaus, Zlatan Ibrahimovic, Gerd Muller, schioarea Lindsay Vonn sau jucătoarele de tenis Monica Seles și Maria Șarapova sunt în urma lui Ilie Năstase în acest clasament alcătuit alcătuit pe baza voturilor internauților. Peste 34 de milioane de fani au participat la studiul sociologic realizat de site-ul Ranker.com.

Un sportiv din Canada, Wayne Gretzky, cu 20 de sezoane în NHL, a ieșit pe locul 1 în preferințele fanilor. El este urmat de o legendă din box, americanul Muhammad Ali și una din tenis, Roger Federer.

ilie nastase, nicholas nastase, pasiune pentru femei
Ilie Năstase e primul lider ATP din istorie

Ilie Năstase a intrat în istoria tenisului

Devenit un personaj controversat în ultima perioadă, cu multe derapaje care l-au pus într-o lumină mai puțin favorabilă, lui Ilie Năstase nu i se poate contesta în niciun fel ceea ce a obținut cu mai bine de 45 de ani în urmă. O performanță uriașă pentru un sportiv care venea dintr-o Românie acaparată de comuniști, dar care a reușit prin ambiție să depășească toate obstacolele. Performanța la care facem referire datează din vara anului 1973, atunci când ATP dădea publicității primul clasament oficial din istorie, iar numărul 1 era nimeni altul decât românul Ilie Năstase!

40 de săptămâni a stat Nasty în fotoliul de lider, din 23 august 1973 până pe 2 iunie 1974, perioadă în care a mai cucerit șase turnee. Născut pe 19 iulie 1946, la București, Ilie Năstase a câștigatdouă turnee de Grand Slam, US Open (1972) și Roland Garros (1973), jucând și două finale la Wimbledon, în 1972 și 1976.

În 2005, „TENNIS Magazine” l-a plasat pe locul 28 în lista celor „40 cei mai mari jucători de tenis din ultimii 40 de ani”. A fost desemnat de patru ori „Cel mai bun sportiv român al anului” (în 1969, 1972, 1973 și 1974).

Urmăriți Impact.ro și pe