Cine a fost Sfântul Eftimie. Povestea unuia dintre cei mai iubiți călugări din toate timpurile

Daria Petrescu 20.01.2021, 08:45
Cine a fost Sfântul Eftimie. Povestea unuia dintre cei mai iubiți călugări din toate timpurile

Sfântul Eftimie cel Mare este prăznuit în fiecare an pe 20 ianuarie și este considerat unul dintre cei mai iubiți călugări din toate timpurile. Acesta era respectat și considerat protectorul livezilor și vindecător de boli grave. Puține se știu însă, despre minunile pe care acestea le-a făcut în timpul vieții lui. Iată povestea unuia dintre cei mai iubiți călugări din toate timpurile.

Cine a fost Sfântul Eftimie

Sfântul Eftimie cel Mare s-a născut în ținutul armenesc Melitina, pe vremea împăratului Gratian. Minunea s-a produs după ce părinții acestuia, oameni credincioși, s-au chinuit ani de zile să devină părinți.

Părintii săi, Pavel și Dionisia, fiind­ cre­din­cioși, se rugau  pentru ca Dumnezeu să le dăruiască un fiu. Într-o noapte, pe când se rugau, au avut o vedenie auzind:

„Ve­seliți-vă, ve­seliți-vă, pentru că, iată, v-a dăruit Dumne­zeu fiu, numit cu numele veseliei, căci prin nașterea sa dăruiește Dumnezeu veselie Bise­ricilor Sale”, aflam din scrierile lui Chiril Monahul.

După moartea tatălui său, Eftimie a fost dus la Episcopia Melitinei și lăsat în grija preoților, Fiind foarte credincios, el a fost hirotonit preot, iar la vârsta de 29 de ani a ajuns la Ierusalim.

El a locuit într-o peșteră, alături de Cuviosul Teoctist. Sfântul Eftimie cel Mare a făcut multe minuni. A reușit chiar să hrănească și să sature sute de oameni cu numai câteva pâini. De asemenea, a transformat pământul neroditor în teren fertil. A adus ploaia și a vindecat oamenii de boli grave.

Sfântul Eftimie cel Mare a murit la vârsta de 97 de ani și se spune că și-a prevestit moartea.

Troparul Sfântului Eftimie cel Mare

„Veselește-te pustie ceea ce nu nășteai, bucură-te ceea ce nu aveai durere, că ți-a înmulțit ție fii bărbatul doririlor celor duhovnicești. Cu bună credință sădindu-i, cu înfrânarea hrănindu-i, spre săvârșirea bunătăților. Cu ale cărui rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, mântuiește sufletele noastre”.

Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Eftimie cel Mare

„O, Sfinte Preacuvioase Părinte Eftimie, mare nevoitorule și cald folositorule, apucă înainte cu sfintele tale rugăciuni cele către milostivul Dumnezeu, roagă-te, imblanzeste-L. Fă-L milostiv nouă celor ce cădem cu umilință la ține, cela ce din pruncie te-ai dat pe ține Domnului, rănindu-te de focul dragostei Lui.

Ai părăsit toate deșertăciunile lumeșți că pe niște gunoaie, Lui ai urmat cu toată dragostea, iubindu-L mai mult decât pe toate bunătățile cele trecătoare ale lumii acesteie.

Pentru că luminandu-ti ochii sufletului tău, cu toată inima ai slujit că un înger în trup, Lui, care te-a și preamărit după multele tale trude și osteneli cu darul minunilor Sale în viață și după moarte.

„Să ne învrednicim acelor nespuse bunătăți”

Căci așa preamărește Dumnezeu pe cei ce-L măresc cu laudă și fapte bune.  Așadar, Sfinte Preacuvioase Părinte Eftimie, că cel ce în cer fiind neîncetat te rogi cu Preacurata Maică a lui Dumnezeu și cu toți sfinții pentru întărirea sfintelor lui Dumnezeu Biserici.  A bunilor conducători și a supușilor lor, că să asculte de legile țării, pentru întărirea fraților și a tot clerul ortodox și cinul călugăresc și pentru mântuirea tuturor dreptcredincioșilor creștini din toată lumea.

Roagă-te și pentru noi că să fim apărați de vrasmasii văzuți și nevăzuți, fii solitor și rugător pentru noi către Domnul Dumnezeu. Izbăvește-ne de toată ispita neașteptată și de muncile cele veșnice, că să aflăm milă în ziua Înfricoșatei Judecați.

Să ne învrednicim acelor nespuse bunătăți, privind și preamărind Lumina cea preadulce și desfătată a fetei Preamilostivului Dumnezeu, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh în veci. Amin.”

Urmăriți Impact.ro și pe