Chinezii trăiesc deja în viitor. Cartierul din Beijing unde poți să comanzi robo-taxi și ai livrare fără șofer

Beatrice Dumitru 01.07.2022, 12:48
Chinezii trăiesc deja în viitor. Cartierul din Beijing unde poți să comanzi robo-taxi și ai livrare fără șofer

Marele pariu tehnologic al Chinei pe inteligența artificială este expus în zona capitalei numită BJHAD. În premieră pentru această țară, în noiembrie 2021, Apollo Go și Pony.ai, companii tehnologice de mașini autonome, au devenit primele autorizate să opereze o flotă de 100 de robo-taxiuri, mai exact vehicule fără șofer.

Taxiurile fără șofer

China testează primul proiect pilot al țării de utilizare a vehiculelor autonome pe drumurile publice. Situat într-un cartier retras din partea de sud-est a orașului, BJHAD este locul de testare pentru un plan futurist care vizează transformarea Beijingului într-un deschizător de drumuri pentru inteligența artificială (AI).

Din aprilie 2022, conducătorii auto nu mai trebuie să stea pe scaunul șoferului robo-taxiului, căruia îi este permis să călătorească cu o viteză maximă de 60 km/h. Serviciul de taxi fără șofer este gratuit deocamdată, deși cele două companii sunt licențiate comercial, relatează El Pais.

Chinezii trăiesc deja în viitor. Cartierul din Beijing unde poți să comanzi robo-taxi și ai livrare fără șofer
În Beijing a apărut robo-taxiul. Sursa foto: El Pais

Un robo-taxi poate gestiona, în medie, 15 rezervări zilnice, dintre care majoritatea sunt călătorii între o stație de metrou și un birou”, a spus șoferul de taxi.

Roboții de livrare din Beijing

Baidu, cel mai important motor de căutare din China, își diversifică afacerea prin comercializarea inteligenței artificaiale și a tehnologiei inteligente de transport. Programul său Apollo Go operează în prezent în șapte orașe, iar compania intenționează să se extindă în 65 de orașe până în 2025 și 100 de orașe până în 2030. Spre deosebire de robo-taxiul Waymo, pe care Google a început să-l opereze în 2020 în SUA, cele din China circulă în timpul zilei, permițându-le să colecteze mai multe date.

Deși Baidu a fost în fruntea listei companiilor chineze cu cele mai multe brevete pentru aplicații AI în ultimii patru ani, gigantul comerțului electronic JD.com este lider în spațiul vehiculelor de livrare autonomă. Aceste mașini transportă în principal comenzi din lanțul de supermarketuri inteligente 7FRESH operat de JD care combină comerțul electronic și comerțul tradițional.

Roboții de livrare călătoresc cu 15 km/h și pot transporta 100-200 de kilograme și livrează comenzi în mai puțin de o oră pe o distanță de cinci kilometri, în timp ce angajații JD se bazează pe roboți mai mici pentru a trimite documente și alte articole între birouri, în zece minute sau mai puțin. „Ei accelerează munca și ne scutește de a fi nevoiți să alergăm dintr-un loc în altul”, a spus un angajat. Roboții sunt capabili să opereze lifturile și să deschidă singuri ușile în timp ce își urmează rutele de livrare.

De asemenea, roboții pot recunoaște împrejurimile lor și pot evita obstacolele cu o rată de precizie de 98% pentru obiectele mici. Informațiile sunt transmise prin camere și alți senzori, în timp ce algoritmul de navigare le identifică locația și planifică rutele.

BJHAD face parte din Zona de Dezvoltare Economică și Tehnologică Beijing, primul loc din China, special orientat spre cercetarea AI. Țara aspiră să devină lider mondial în IA până în 2030 și să lase definitiv în urmă imaginea de „fabrică pentru lume”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...