După declanșarea războiului în Ucraina, țările din Europa au luat o serie de măsuri. Acum a venit și reacția Chinei, unul dintre cei mai importanți aliați ai Rusiei. Premierul Li Keqiang face un pas îndrăzneț. Acesta anunță că țara sa va cheltui nu mai puțin de 229 miliarde de dolari. Iată pe ce se vor duce acești bani!
În condițiile în care mai mulți oficiali europeni vorbesc despre cel de Al Treilea Război Mondial, China face o mișcare importantă.
Încercând să protejeze suveranitatea, securitatea și interesele de dezvoltare ale țării sale, premierul Li Keqiang anunță că va cheltui, anul acesta, cu 7,1% mai mult pentru apărare, notează Reuters.
Mai exact, acesta va folosi nu mai puțin 1,45 trilioane de yuani, adică 229,47 miliarde de dolari, din bugetul național pentru a îmbunătăți acest sector.
Li Keqiang își dorește să îmbunătățească pregătirea militară și pregătirea pentru luptă pentru Armata Populară de Eliberare, care dezvoltă o gamă largă de arme, de la luptători stealth la portavioane.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Precizăm că această majorare de 7,1% marchează o continuare a cheltuielilor care au făcut ca armata Chinei să fie din ce în ce mai puternică.
Această creștere pentru apărare este mai mare decât creșterea economică, de aproximativ 5,5%, prognozată în acest an.
De altfel, China se confruntă cu cea mai scăzută țintă de creștere economică din ultimele trei decenii. Această țară întâmpină probleme în sectorul imobiliar, acolo unde consumul este foarte slab.
În schimb, cheltuielile pentru Armata Populară de Eliberare au crescut cu cel puțin 6,6% în fiecare an în ultimii 30 de ani, depășind de foarte multe ori creșterea economică.
În actualul context, în care cheltuielile Chinei pentru apărare sunt tot mai mari, specialiștii se tem de un eventual atac asupra Taiwanului. Nu de puține ori, liderii chinezi au declarat că își doresc cu orice preț reunificarea cu Taiwanul.
În acest moment, insula este suverană și independentă, nu face parte din Republica Populară Chineză și a respins în mod clar oferta Chinei.
Amintim că cele două părți s-au despărțit în anul 1949 pe fondul războiului civil, Partidul Naționalist aflat la conducere atunci fugind pe insulă, pe măsură ce comuniștii lui Mao Zedong treceau la putere pe continent.
Din acel moment, Taiwanul a fost autoguvernat, dar suveranitatea sa nu este recunoscută de Beijing, care a refuzat să renunțe la opțiunea de a folosi forța pentru a aduce insula sub controlul său.