CFR Cluj se pregătește de o luptă dură în instanță după ordinul ministrului Sportului, Eduard Novak, care a decis că echipele din România trebuie să folosească sportivi români într-o proporție de cel puțin 40%. Campionii au experiență în asemenea cazuri. În 2013 au dus o dispută similară și au câștigat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv un proces cu Federația Română de Fotbal.
Ordinul lui Eduard Novak a pus pe jar sportul românesc și mai cu seamă lumea fotbalului. Ministrul Sportului a semnat un ordin prin care obligă echipele să folosească sportivi români în procent de cel puțin 40 la sută. Nu este clar dacă această decizie vizează numărul de sportivi din lot sau dacă este vorba de cei trimiși pe teren. Măsura va intra în vigoare din acest sezon! Gigi Becali a declarat că îl susține pe Eduard Novak în acest demers.

CFR Cluj este una dintre echipele din România cele mai afectate. În meciul de la Erevan, de exemplu, pe foaia de joc, Dan Petrescu a avut 9 jucători români și 14 străini. Președintele clubului, Cristi Balaj, a declarat aseară că gruparea din Gruia se va adresa instanței.
CFR Cluj va trebui să dea în judecată Federația Română de Fotbal, forul care va fi obligat să implementeze această decizie a ministrului. Eduard Novak a anunțat că s-a consultat cu mai mulți conducători de federații, dar cei de la FRF au fost primii care au cerut lămuriri.
În anul 2013, CFR Cluj s-a adresat instanțelor după ce Federația Română de Fotbal a decis că echipele nu au voie să folosească mai mult de 5 jucători extracomunitari. Ardelenii au ajuns până la TAS unde au demonstrat că această hotărâre încalcă Constituția Europeană, dreptul la libera circulație și dreptul la muncă. Oficialii Federației Române de Fotbal au fost nevoiți să scoată din regulament acel paragraf.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]