Guvernul României a oferit, marți 31 mai 2022, Navei-Școală Mircea (Bricul Mircea), titlul de ambasador al României sustenabile, distincție care i-a fost acordată în Portul Militar Constanța de coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, László Borbély.
La eveniment-istoric au participat ministrul Apărării Naționale – Vasile Dîncu, Şeful Statului Major al Apărării – General Daniel Petrescu, Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă – László Borbély, Șeful Statului Major al Forțelor Navale – Contraamiral Mihai Panait, rectorul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” – Comandor Toma Alecu, Comandantul navei-școală „Mircea”- Comandor Mircea Cristache Târhoacă, președintele Consiliului Județean Constanța – Mihai Lupu, președintele Asociației de Dezvoltare Durabila a Județului Constanța – Ana-Maria Vătămanu, președintele și vicepreședintele Asociației „Ivan Patzaichin – Mila 23” – Yvona Patzaichin și Teodor Frolu.
La ceremonie au mai luat parte cadeți și elevi ai Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale, reprezentanți ai mass-media, dar și un public numeros.
„Un eveniment unic pentru Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, organizat împreună cu partenerii noștri de la Asociația Mila 23 și Forțele Navale Române. O ceremonie care celebrează Bricul Mircea, sufletul orașului Constanța, un autentic ambasador al României, al competențelor și valorilor sale, dar și un exemplu de sustenabilitate prin utilizarea eficientă a resurselor limitate. Comunitatea acestei nave ilustrează viziunea României Durabile, iar noi, de astăzi, formăm o echipă pentru a o promova”, a declarat László Borbély.
Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naționale a declarat că este mândru că poate participa la un „eveniment special”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Nimeni nu se îndoieşte de faptul că Bricul Mircea este un real ambasador al Forţelor Navale Române şi al poporului român, în lume. Mircea nu este doar o şcoală pentru învăţarea Marinei, ci este şi un bastion al întăririi caracterelor, al încrederii, al construcţiei de solidaritate între oameni.
Departe de ţară, de casă, de cei dragi, marinarii au găsit în Mircea marea familie, la bine şi la greu, acţionând cu solidaritate şi profund ataşament. Numai aşa au putut, de fiecare dată, să depăşească momentele de teamă, de nerăbdare sau de incertitudine.
În ultimul său voiaj, încheiat în această lună, la bordul Bricului Mircea a fost dezvoltată o procedură de monitorizare a reducerii consumurilor, precum şi de selectare şi reciclare privind deşeurile. Ne dorim ca aceste exemple pe care marinarii ni le dau să fie implementate şi în alte instituţii din ţară şi din întreaga lume. De aceea, salut această iniţiativă pe care Departamentul nostru de Dezvoltare Durabilă a adus-o aici şi această distincţie pe care premierul României a acordat-o în scopul unei comunicări a acestor valori importante”, a afirmat Dîncu.
La rândul său, comandantul navei, Mircea Târhoacă, a spus: „Mulțumesc, în numele, echipajului pentru acordarea acestui titlu care ne onorează!”.
Ivona Patzaichin-Rusu, președintele Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 a adăugat: „Nava-Școală Mircea are, de astăzi, o sarcină în plus: aceea de a confirma lumii întregi că România este o țară responsabilă, care are grijă de viitorul apelor, al oceanelor și mărilor.
Tatăl meu a fost mereu preocupat de natură, de sănătatea apelor și, la fel ca Nava Mircea, a contribuit la formarea de caractere puternice și la promovarea României. Vă doresc succes în această nouă misiune!”.