Cele mai provocatoare apariții ale Mariei Constantin. Unele sunt din timpul căsătoriei cu Marcel Toader. GALERIE FOTO

Andra Daoud 11.08.2022, 13:35

Maria Constantin este una dintre cele mai frumoase cântărețe de muzică populară de la noi. Originară din zona Gorjului, artista s-a făcut remarcată mai ales în momentul în care a intrat într-o relație cu regretatul Marcel Toader. Căsnicia lor, care a durat trei ani, a fost intens mediatizată, iar vedeta a profitat de notorietatea pe care a primit-o. În prezent, cântăreața este foarte preocupată de aspectul său fizic și nu ratează nicio ocazie de a se pune în valoare.

Cele mai provocatoare apariții pe care le-a avut Maria Constantin, de-a lungul timpului

Maria Constantin este genul de artistă care știe să se pună în valoare cu fiecare apariție. Atunci când renunță la costumul popular, în favoarea unor ținute mult mai îndrăznețe, vedeta atrage numeroase aprecieri, mai ales în mediul online. Maria Constantin nu ezită să publice fotografii cu ea în ipostaze care mai de care mai provocatoare, spre bucuria celor care o urmăresc pe rețelele de socializare.

Fie că vorbim despre apariții TV, la evenimente sau fotografii din vacanță, un lucru este cert: Maria Constantin știe să scoată mereu în evidență ceea ce o avantajează. Vedeta nu a făcut un secret din faptul că a apelat, de-a lungul timpului, și la chirurgia estetică pentru a arăta perfect. În urmă cu mai bine de un an, artista și-a îndeplinit o dorință mai veche și și-a pus implanturi cu silicon, după cum a dezvăluit chiar ea, la un moment dat.

„Pentru că mâine este ziua mea am decis că a venit momentul să mă las pe mâna celui mai bun doctor și să îmi rezolv complexul pe care îl aveam, din momentul în care am născut, așa că am decis împreuna cu domnul doctor că cea mai buna variantă ar fi implant mamar 400 CC Full! Happy birthday to me”, scria artista pe Instagram în preajma zilei ei de naștere din 2021.

Cele mai provocatoare aparitii ale Mariei Constantin 2
Maria Constantin, la filmarile pentru Splash! Vedete la apa

Maria Constantin, emoții la filmările unui show TV

Cântăreața de muzică populară a încheiat recent filmările pentru Splash! Vedete la apă, acolo unde este concurentă. Maria Constantin a publicat imagini de la bazinul olimpic din Bacău pe rețelele sociale, însă puțini știu că, pentru a putea face săriturile în apă, a fost nevoie să își învingă atât teama de adâncime, cât și pe cea de înălțime. Curajul și tenacitatea Mariei au impresionat-o pe jurata Iulia Albu, care nu s-a ferit să recunoască faptul că avea o cu totul altă părere despre ea.

„Am descoperit ceva nou în legătură cu tine! Mărturisesc că eu aveam altă părere despre tine și ai reușit să mi-o schimbi în seara asta! Fiecare dintre noi este, în orice moment, o operă în construcție și vreau să îmi promiți că vei munci în continuare la tine. Pe mine m-ai surprins într-un mod foarte plăcut!”, i-a spus Iulia Albu Mariei Constantin.

„Iulia, fii atentă! Sunt un om super puternic și, când am venit aici, am zis: ‘A, e super simplu!’ În momentul în care m-am văzut pe marginea bazinului, am zis: ‘N-o să fac absolut nimic!’ (…) îmi cer scuze că plâng, dar, efectiv, nu mă pot abține. Și cred că n-a fost antrenament la care să nu plâng.”, a mărturisit plină de emoții Maria Constantin.

 

Urmăriți Impact.ro și pe