Ce subiecte au picat la Bac la istorie în ultimii ani

Ana Anitoiu 20.06.2022, 23:09

Unora dintre absolvenții de liceu care urmează să susțină, marți, 21 iunie, a doua probă scrisă a „examenului maturității” – cea obligatorie a profilului, le-ar putea fi util să știe ce subiecte au picat la Bac la istorie în ultimii ani. Iată ce au avut de scris candidații.

Ce subiecte s-au dat la Bac la istorie anul trecut

Absolvenții de liceu care au susținut examenul de Bacalaureat anul trecut au avut de scris, la primul subiect, printre altele: două fapte istorice desfășurate de România în relațiile internaționale din deceniile opt-nouă ale secolului al XIX-lea; precum și o asemănare între două acțiuni politice la care au participat românii în anul 1918.

La cel de-al doilea subiect, candidaților li s-a cerut, printre altele, să formuleze, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la măsurile adoptate în domeniul economic, în perioada 1945 – 1948, și să-l susțină cu două informații selectate din fragmentul de text pe care l-au primit.

În plus, candidaților li s-a cerut să argumenteze, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia o practică politică folosită în România între anii 1990 – 2000 are caracter democratic.

Ce subiecte au picat la Bac la istorie in ultimii ani
Ce subiecte au picat la Bac la istorie in ultimii ani

Ce a picat la subiectul trei

La cel de-al treilea subiect, candidații au avut de scris, în aproximativ două pagini, un eseu despre spațiul românesc în Evul Mediu și la începuturile modernității. Ei au trebuit să aibă în vedere mai multe cerințe.

Acestea au fost: să menționeze două acțiuni prin care românii au participat la relațiile internaționale din a doua jumătate a secolului al XIV-lea – prima jumătate a secolului al XV-lea; precum și două consecințe ale acțiunilor românilor în relațiile internaționale din a doua jumătate a secolului al XV-lea.

Alte cerințe au fost: să precizeze o instituție politică centrală din spațiul românesc extracarpatic și să prezinte un fapt istoric la care participă românii în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, în cadrul relațiilor internaționale; precum și să formuleze un punct de vedere referitor la o instituție politică centrală din spațiul românesc est-carpatic în secolul al XVIII-lea și să îl susțină printr-un argument istoric.

Ce subiecte s-au dat la Bac la istorie în 2020

Primele două subiecte la Bac la istorie în 2020

În anul 2020, la primul subiect la examenul de Bacalaureat, la istorie, absolvenții de liceu au avut de răspuns la șapte întrebări pe baza a două fragmente din „Istoria ilustrată a românilor pentru tineri”, de I. A. Pop, și „Românii 1774-1866”, de K. Hitchins, ce vorbeau despre unirea Moldovei cu Țara Românească.

La al doilea subiect, candidații au primit un fragment din „O istorie a românilor” de I. Bulei ce prezenta faptele lui Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei. Absolvenții de liceu au avut de răspuns la șase cerințe. Una dintre acestea presupunea formularea unui punct de vedere, la fel ca în subiectul de anul trecut.

Ce a căzut la subiectul al treilea

La cel din urmă subiect, candidaților li s-a cerut să redacteze un eseu despre practicile politice adoptate în România în secolul XX. Aceștia au trebuit să facă referire la momente precum constituțiile din 1923, 1938 și 1965, ideologiile politice din România în prima jumătate a secolului XX și să formuleze un punct de vedere cu privire la politicile adoptate în anii 1990.

Deschideți galeria foto de mai sus pentru a vedea pe larg subiectele ce au picat la Bac la istorie în ultimii ani!

Bacalaureat 2022. Când vor fi afișate rezultatele

După proba scrisă la Limba și literatura română, de luni, 20 iunie, și cea obligatorie a profilului, pe care unii o susțin la Matematică, marți, 21 iunie, urmează, miercuri, 22 iunie, proba la alegere a profilului și specializării. Apoi, pe 23 iunie, examenul la Limba și literatura maternă.

Primele rezultate la Bac vor fi comunicate pe 27 iunie, până la ora 12:00. Contestațiile vor putea fi depuse în intervalul orar 12:00 – 18:00. Acestea vor fi rezolvate în perioada 28 – 30 iunie, iar rezultatele finale vor fi afișate la data de 1 iulie.

Urmăriți Impact.ro și pe