De când s-a instalant starea de urgență în România, poliția a acordat un număr imens de amenzi persoanele care nu au respectat prevederele impuse prin ordonanțele de urgență. Despre ce sumă este vorba și ce se va întâmpla cu acești bani?
De când a fost decretată stare de urgență și până în prezent, polițiștii și jandarmii au sancționat nu mai puțin de 290.000 de persoane. În total s-a strâns o sumă colosală de 570 de milioane de lei. Acest fapt a ajuns să fie subiect și în publicațiile de prestigiu din străinătate. În ceea ce privește gestionarea acestor bani, ministrul de Interne a făcut precizări importante.

Marcel Vela a specificat că toți banii proveniți din amenzi vor merge către sistemul de sănătate publică, pentru a susține nevoile persoanelor vulnerabile. Ministrul a mai precizat că acești bani se încasează de autoritățile locale, nu de către Minister sau Guvern.
„Există un subiect în media că s-au dat multe amenzi şi că pot fi mulţi sau puţini bani 570 de milioane sau, mă rog, 285 de milioane dacă se plătesc toate amenzile. Vreau să spun că am discutat cu domnul prim-ministru şi vom găsi o formulă, un act normativ ca toţi aceşti bani să fie folosiţi pentru nevoile persoanelor cu vulnerabilităţi şi pentru sistemul de sănătate publică. Adică, aceşti bani se încasează la autorităţile locale, nu le încasează Ministerul sau Guvernul, ca să ştie cei care ne ascultă, şi autorităţile locale trebuie să le reorienteze spre zona de sănătate publică”, a declarat Marcel Vela, la Ralitatea Plus.
Amenzile pentru cei care nu respectă interdicțiile pot fi cuprinse între 2.000 și 20.000 de lei. În cazul persoanelor juridice, amenda este cuprinsă între 10.000 și 70.000 de lei. Această mărire s-a efectuat în data de 3 aprilie, prin Ordonanța de Urgență nr. 34/2020. Legea prevede că trebuie să se achită în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, o jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agent.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]