O vreme neobișnuit de caldă s-a înregistrat în toată țara, zilele acestea. Valul de căldură este cumva neobișnuit comparativ cu valorile normale care se înregistrează, de obicei, în această periodă din an. Ce spun meteorologii de la ANM?
Se pare că vremea de primăvară a venit mai repede decât ne așteptam. Specialiștii ANM confrimă acest lucru, explicând faptul că temperaturile înregistrate în această perioadă sunt mai mari decât cele normale, pe care le regăsim în prima lună a anului. Totodată, valorile termice vor fi chiar și cu 10 grade mai mult, în special în zona de sud a României, susține ANM.
Local în zonele joase din vestul şi centrul României şi izolat în sud-estul Moldovei, sud-vestul Munteniei şi în Oltenia se semnalează luni, 13 ianuarie o nebulozitate joasă şi ceaţă, asociate cu depunere de chiciură şi izolat depuneri de polei.
„Dar, nu vorbim de ninsori, poate burniţă”, a explicat meteorologul Alina Şerban, luni, la Antena 3.
Ba mai mult, pe tot parcursul zilei de azi se anunță probabilitatea foarte mică de precipitații meteo, după cum anunță specialiștii ANM. De asemenea, vremea se va încălzi și în Capitală, unde se vor păstra valori apropiate celei de 8 grade Celsius.

Ianuarie este luna de iarnă caracterizată, în general, de cele mai scăzute valori minime ale temperaturii ca urmare a persistenţei maselor de aer continental polar ce acoperă în această perioadă jumătatea estică a Europei. Însă în România, iarna ar fi trebuit poate de mult timp să-și intre cum se cuvine în drepturi.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Mediile valorilor termice vor fi, în mare parte, apropiate de cele specifice acestei săptămâni, exceptând regiunile intracarpatice unde vor fi posibile valori ușor mai coborâte. Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi deficitare în toate regiunile.
În zonele montane, în primele zile ale intervalului 6-19 ianuarie, temperaturile diurne vor fi în creștere, de la -8 grade Celsius până spre 4 grade Celsius. În restul intervalului, valorile termice vor fi cuprinse între 0 și 2 grade Celsius, în medie regională. Pe parcursul nopțiilor, se vor înregistra temperaturi cuprinse între -7 și -4 grade Celsius, exceptând primele trei nopți, atunci când se vor înregistra temperaturi cuprinse între -8 și -12 grade Celsius. Regimul pluviometric va fi deficitar.