Ce se întâmplă, dacă Dăncilă se va prezenta la dezbaterea lui Iohannis. Orban, reacție neașteptată

Diana Radu 19.11.2019, 11:03
Ce se întâmplă, dacă Dăncilă se va prezenta la dezbaterea lui Iohannis. Orban, reacție neașteptată

Președintele Klaus Iohannis va susține astăzi, la ora 19:00 o dezbatere la care sunt invitați să ia parte jurnaliști de la diferite posturi de televiziune, de radio sau din presă, analiști și politologi, numiți nominal. Însă, se aude că și Viorica Dăncilă, ar vrea să participe la această dezbatere, chiar dacă nu a fost invitată. Întrebată de jurnaliști dacă va participa, candidata din turul la alegerile prezidențiale a răspuns că ia în calcul varianta de a se prezenta la dezbatere organizată de PNL.

Îi văd așa de speriați, încât nu știu ce să zic. Am văzut astăzi numai pentru faptul că aș putea merge acolo, au venit purtătorii de mesaje ai domnului Iohannis și au jignit, au venit cu un atac. E ceva care cred că nu a fost întâlnit în România de la Revoluție încoace. Vom analiza. Luăm în calcul ambele variante”, a spus Dăncilă.

Iohannis a declarat, luni, la Ploiești, că Viorica Dăncilp nu va fi primită la dezbaterea de marți, dacă aceasta va merge la BCU.

Orban: ”Dacă Dăncilă vine la dezbatere, poate să stea în public”

Premierul Lodovic Orban a precizat că dacă Viorica Dăncilă, candidata PSD la alegerile prezidențiale, decide să dea buzna peste dezbaterea lui susținută de președinte și neinvitată, nu va face decât să se pună într-o situație penibilă.

”Dacă Dăncilă vine la dezbatere, poate să stea în public”
”Dacă Dăncilă vine la dezbatere, poate să stea în public”

Nu cred că va veni. Dacă vine poate să stea în public, nu știu ce să facă. Nu poți să participi la un eveniment organizat de altcineva. Nu poți intra în casa cuiva fără să fii invitat. Nu cred că se va pune într-o situație atât de penibilă. Să vină să ce? Să strice o dezbatere care este organizată de candidatul la Președinție. I-am spus că dacă vrea să discute cu cineva poate discuta cu mine, să îi arăt ce nenorociri a făcut. Eu nu am invitat-o la o dezbatere. Să stea de vorbă cu mine, care culeg toate bombele cu ceas lăsate în instituții. Cu Dăncilă nu avem ce discuta, pe scurt”, a spus Ludovic Orban.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Cât despre decizia lui Klaus Iohannis de a nu participa la nicio dezbatere electorală cu contracadidata sa, Viorica Dăncilă, Orban spune că este de acor cu decizia președintelui.

Ce să discuți cu doamna Dăncilă? Mi se pare inutilă o astfel de dezbatere. Să ne coborâm la nivelul minciunilor nerușinate ale PSD? Nu îi vedeți ce mint? Au dat lista spitalelor pe care le închidem. Unde scrie în programul nostru de guvernare asta? Toată ziua mint cu nerușinare că tăiem pensii, salarii, că dăm afară 400.000 de angajați din sectorul public. Sunt niște minciuni asumate public, niște nebunii, niște inepții fără margini”, a adăugat Orban.

Urmăriți Impact.ro și pe