Ce se întâmplă cu vremea, în această vară, în România. “Nu e de bun augur”. Anunțul expertului climatolog

Iancu Andreea 20.06.2020, 20:21

Săptămâna trecută și cea care urmează se află sub imperiul codurilor de vreme instabilă. Cu toate acestea, în ciuda faptului că luna iunie a fost extrem de ploioasă, următoarele luni de vară anunță modificări notabile. Specialiștii avertizează că vremea urmează să se schimbe.

Motivul ploilor abundente

Simona Andrei, expert climatolog, a explicat la Digi24 că finalul lunii iunie aduce noi modificări meteorologice. Totodată, la finalul lunii vom putea cunoaște, consultând arhivele, care este situația ploilor înregistrate în această perioadă. Se pare că motivul unor precipitații atât de pregnante este nucleul ciclonic, alimentat din bazinele Mării Negre și Mării Mediterane.

Avem arhiva ultimilor 20 de ani, constatăm că aceste precipitații sunt tot mai consistente în perioada asta, a menționat Simona Andrei. Fiind cald, căldura și umezeala fac ca acest ciclon să se realimenteze mereu.

De asemenea, specialistul menționează că ar trebui să ne obișnuim cu aceste manifestări ale vremii și să acționăm din timp pentru a preîntâmpina dezastrele. Pe de altă parte, nici seceta nu reprezintă o situație de dorit. Iar aceste modificări de la secetă la ploi abundente nu sunt tocmai benefice.

La fel de severă a fost și perioada anterioară când vorbeam de secetă. Faptul că fluctuăm nu e de bun augur.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Se anunță o vară caniculară Foto - Pexels
Se anunță o vară caniculară
Foto – Pexels

Temperaturi ridicate și lipsa precipitațiilor

Următoarele luni de vară se vor încadra în tiparele caniculei. Climatologul anunță perioade foarte lungi fără precipitații. Pentru românii care visează la concediile la mare sau munte, vara se anunță una cu temperaturi foarte ridicate, aproape de limita suportabilității. Totodată vor lipsi precipitațiile, care ar fi făcut căldura mult mai ușor de gestionat.

În ceea ce privește vara, va fi una cu perioade foarte lungi cu lipsă de precipitații, cu temperaturi foarte ridicate la limita suportabilității, a explicat Simona Andrei.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...