Criza economică se adâncește treptat, fiind accelerată de starea de conflict de la granițele României. Sancțiunile impuse de Occident pentru Federația Rusă, în contextul războiului din Ucraina, precum și cei doi ani de pandemie care au măcinat economiile statelor, au dus la scumpirea mai multor produse și servicii. Iar facturile la energie au explodat încă de la finalul anului trecut, când autoritățile au decis plafonarea prețurilor la electricitate și gaze. Recent, reprezentanții Parlamentului au precizat care este planul pentru perioada următoare.
Președintele social-democrat Marcel Ciolacu a transmis luni, în cadrul unor declarații în fața presei, că Ordonanța de Urgență care privește plafonarea prețurilor la electricitate și gaze ar urma să meargă spre aprobare în această săptămână în ședința de Guvern. Totodată, liderul PSD a menționat că ministrul Energiei ar urma să ofere mai multe detalii cu privire la datele concrete ale acestei măsuri.
„Cred că miercuri intră în şedinţa de Guvern. În forma propusă de ministerul Energiei şi domnul prim-ministru. Este şi compensare (nr. – nu doar plafonare). O să prezinte Guvernul”, a precizat Marcel Ciolacu, luni, la Parlament.

Pe de altă parte, liderul social-democraților a precizat că această plafonare și compensare, care se dorește a fi o modalitate de ajutor pentru populația mult prea îngreunată cu costul vieții, ar urma să fie o măsură temporară. Autoritățile iau în considerare investiţiile pentru a stabiliza sectorul energetic și prețurile.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„E evident că nu s-a intervenit cu o reformă structurală. Premierul va veni cu un calup de investiţii care se vor face în perioada următoare. Toate aceste lucruri vor duce la stabilitate. Avem efecte de scumpire a carburanţilor. Avem conflictul din Ucraina”, a completat Ciolacu.
De asemenea, există discuții despre reducerea accizei la carburant, o propunere înaintată de către PSD. Această decizie va fi luată însă în coaliția de guvernare, fiind nevoie de consens între partide. O ședință care va privi și acest subiect urmează să aibă loc miercuri, susține social-democratul.
Românii ar urma să plătească mai puțin la facturile pentru energie, noua Ordonanță propunându-și să vină cu praguri și plafonări la prețurile pentru electricitate și gaze. Cu toate acestea, măsurile afectează dezvoltarea, susține Florin Cîțu. Liderul PNL a precizat că această plafonare va fi aplicată pentru un an de zile, începând din luna aprilie.
„Costă, până la urmă Ministerul de Finanţe spune dacă îşi permite sau nu, eu voi ţine foarte clar şi voi spune foarte clar în coaliţie că nu trebuie să depăşim deficitul bugetar. În momentul în care dăm semnalul că vom depăşi deficitul bugetar, vă spun că lupta cu inflaţia este pierdută”, a mai comentat Florin Cîţu

Fostul premier a precizat că plafonările implică un cost semnificativ, care oprește din banii necesari pentru investiții în domeniul energetic. Cîțu consideră că, pe termen scurt, măsura este una benefică, însă poate pune în pericol securitatea energetică din România. Astfel, obiectivele țării noastre de a deveni independentă energetic s-ar prelungi până în 2028, 2029.
„Costul acesta, diferenţa, net, ni se spune că este suportabilă de la buget. Repet, Ministerul Finanţelor are toate. Acum, o părere personală de economist, să ştiţi că această suveică nu poate să funcţioneze la nesfârşit, pentru că, până la urmă, costurile vor creşte. Trebuie să vină o strategie pe termen mediu şi lung, ceea ce am cerut de fiecare dată, un acord transpartinic pentru investiţii în sectorul energetic, în fiecare an, până în 2026 şi legea off shore, sunt cele două soluţii”, a spus el.
Liderul PNL a precizat că toate aceste propuneri vor fi discutate în cadrul ședinței din zilele ce urmează.