Autoritățile din România declară război mașinilor abandonate pe spațiul public! Un proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne vine cu o propunere care ușurează sesizarea autorităților în ceea ce privește autoturismele respective. Acestea ocupă degeaba un loc de parcare și, în plus, de asta strică și imaginea străzilor unde sunt abandonate.
Schimbare majoră în ceea ce privește mașinile abandonate, după ce autoritățile s-au decis să modifice legislația în vigoare. Proiectul de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne precizează printre altele și faptul că sesizările legate de existența unei mașini abandonate pe domeniul public vor putea fi făcute și online. Mai exact, prin proiectul respectiv este vizată înlocuirea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale.
Dacă proiectul va ajunge să se aplice, sesizările cu privire la un vehicul abandonat pe spațiul public se vor putea face și prin e-mail sau printr-un formular online. Vor fi în continuare binevenite însă și sesizările scrise care vor putea fi adresate primarului, fie polițiștilor din localitatea respectivă și prin serviciul poștal sau de curierat. Se va ține cont însă și de sesizările verbale la sediul autorităților amintite. Proiectul de lege completează și noțiunea de vehicul.

„Prin vehicul se înțelege orice sistem mecanic, cu sau fără mijloace de autopropulsare, destinat utilizării ca mijloc de transport persoane și/sau bunuri pe o cale de comunicație terestră, subterană, aeriană sau pe apă ori destinat efectuării de servicii sau lucrări”, scrie în proiect. În prezent, HG 156/2003, ce conține actualele norme, nu face nicio referire la “cu sau fără mijloace de autopropulsare” atunci când este definit vehiculul.
Proiectul de lege mai prevede în continuare atribuția primarilor și a conducătorilor secțiilor de poliție de a încheia protocoale pentru stabilirea modalităților concrete de colaborare pentru aplicarea legislației privind mașinile abandonate pe domeniul public. Primarii vor fi cei care amenajează spațiile unde aceste mașini abandonate vor fi depozitate. Tot primarul va fi cel care va transmite autorităților competente dovada radierii mașinilor respective. După ridicarea de pe străzi, mașinile respective sunt vândute sau scoase din circulație și casate. Proprietarii pierd mașinile respective după 6 luni de când au fost abandonate, nu după un an, cum era legislația valabilă până în anul 2020.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]