Ce se întâmplă cu centrele de vaccinare cu AstraZeneca, începând de sâmbătă. Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul

Ana Anitoiu 05.05.2021, 21:09
Ce se întâmplă cu centrele de vaccinare cu AstraZeneca, începând de sâmbătă. Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul

Coordonatorul campaniei de imunizare anti-Covid-19 în România, Valeriu Gheorghiță, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă ce se întâmplă cu centrele de vaccinare în care se folosește serul de la AstraZeneca, începând de sâmbătă, 8 mai.

Valeriu Gheorghiță, despre ce se întâmplă cu centrele de vaccinare cu AstraZeneca

Potrivit medicului militar Valeriu Gheorghiță, după data de 8 mai, în fiecare județ va mai rămâne doar câte un centru de vaccinare anti-Covid-19 cu ser de la AstraZeneca. Acesta se va găsi ”preferabil în orașe, în municipii”. La celelalte, vaccinul Vaxzevria se va înlocui cu Pfizer/BioNTech.

”Foarte probabil ca majoritatea centrelor de vacinare AstraZeneca vor avea alocat de sâmbătă vaccin de la Pfizer unde avem un număr suficient de doze pentru a acoperi necesarul din aceste centre. Urmează ca mâine să primim de la DSP care sunt centrele cu vaccin AstraZeneca care vor rămâne în activitate, în fiecare județ în funcție de adresabilitate”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Ce se intampla cu centrele de vaccinare AstraZeneca, incepand de sambata, 8 mai
O persoana vaccinata de un cadru medical

Ce se întâmplă cu cei care au făcut prima doză de vaccin AstraZeneca

De asemenea, Valeriu Gheorghiță a anunțat ce se va întâmpla cu persoanele care au făcut prima doză de vaccin de la AstraZeneca și au nevoie și de cea de-a doua. Acestea vor avea la dispoziție în fiecare județ cel puțin un centru de vaccinare cu acest ser, ca să poată face rapelul.

”În toate centrele în care s-a început vaccinarea cu AstraZeneca, ea va continua pentru a se asigura rapelul. În fiecare județ va rămâne un centru pentru vaccinare cu vaccin de la AstraZeneca, preferabil în orașe, în municipii, pentru a da posibilitatea celor care doresc să se vaccineze cu acest vaccin să se poată vaccina”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Vaccinare fără programare în România, din 8 mai

Tot de la data de 8 mai va începe și vaccinarea fără programare în România. Astfel, orice persoană își va dori să se imunizeze împotriva coronavirusului va putea merge direct la un centru, cu condiția să aibă o carte de identitate valabilă.

Programul centrelor va fi diferit, în funcție de vârsta persoanelor care vor să se prezinte. Începând de la ora 08:00 și până la ora 20:00 se vor putea imuniza anti-Covid-19 cei cu vârsta de peste 60 de ani. Ceilalți se vor putea prezenta mai târziu, după ora 14:00. Totuși, vaccinarea fără programare se va face în limita locurilor disponibile, iar cei care nu vor mai găsi loc vor primi un bon de ordine, pentru a se prezenta în zilele următoare. Citește AICI cine are prioritate la vaccinare!

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...