Ce se întâmplă acum cu emisiunea lui Dan Capatos, de pe Antena 1. De ce nu mai apare în grila de programe (Exclusiv)

Iancu Andreea 06.01.2021, 19:51
Ce se întâmplă acum cu emisiunea lui Dan Capatos, de pe Antena 1. De ce nu mai apare în grila de programe (Exclusiv)

Dan Capatos, unul dintre cei mai longevivi prezentatori de televiziune, nu a mai apărut recent pe micile ecrane, deși s-a încheiat perioada sărbătorilor, iar emisiunea sa ar fi trebuit să revină pe TV. Pentru că a lipsit din programul de la Antena 1, fanii emisiunii Xtra Night Show au început să se întrebe care sunt motivele din spatele acestei absențe.

Prezentatorul nu a lipsit nemotivat în 25 de sezoane

Show-ul nocturn de la Antena 1 bucura telespectatorii în fiecare seară de luni până miercuri, însă debutul anului 2021 nu l-a găsit pe Dan Capatos la pupitrul emisiunii sale. Edițiile „Un show păcătos” au apărut în programul TV al postului Intact încă din anul 2007 și până în 2016. Ulterior, din luna ianuarie a lui 2017, emisiunea a fost redenumită, devenind „Xtra Night Show”. Astfel, timp de 25 de sezoane, Dan Capatos nu a lipsit nemotivat, cu excepția momentului când a ajuns la spital din cauza unui episod de enterocolită.

Succesul emisiunii pe care o prezintă alături de bunul său Cătălin Bordea, care de altfel l-a înlocuit în ianuarie 2019 din pricina spitalizării, este unul lesne de înțeles. Prezentatorul a mărturisit că show de tip tabloid a atras publicul chiar și la orele târzii de difuzare prin informațiile pe care le prezintă.

În cazul meu, tabloidizarea a venit firesc şi are o explicaţie extrem de simplă. În creierii nopţii, când îmi încep eu emisiunea, numai subiectele interesante, oamenii extravaganţi, eventualele scandaluri sau discuţiile aprinse pot ţine oamenii treji, în faţa televizoarelor, explica Dan Capatos, în cadrul unui interviu.

Ce s-a întâmplat cu emisiunea lui Capatos de la Antena 1
Ce s-a întâmplat cu emisiunea lui Capatos de la Antena 1

Motivul pentru care emisiunea lui Dan Capatos a lipsit din grila Antenei 1

Absența lui Capatos din programul TV al primelor zile din 2021 i-a determinat pe mulți să se întrebe dacă nu cumva emisiunea a fost scoasă din grilă. Potrivit playtech.ro, surse din trustul Intact susțin că celebrul prezentator și oficialii Antena 1 au discutat despre păstrarea unuia dintre cele mai longevive show-uri. Dacă cele două părți vor ajunge la o înțelegere, nopțile de la Antena 1 vor reveni la programul obișnuit, în care Dan Capatos prezintă cele mai fierbinți subiecte ale zilei din lumea mondenă.

Au fost ceva discuţii uzuale, pe contract, reluate, ca de obicei, cu ocazia reînnoirii înţelegerii bilaterale. Acum se poate vorbi de o mică întârziere a calendarului. Dar cu puţină şanse, lucrurile ar putea reintra în normal de săptămâna viitoare, cel mai probabil de luni, 11 ianuarie.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...