Ce se face cu lumânarea de la botez – ce spun bătrânii despre acest obiect-simbol

Emanuela Pană 07.03.2021, 18:34

Lumânarea de la botez reprezintă unul dintre cele mai valoroase simboluri prezente la ceremonia de creștinare a unui copil. Realizată, de obicei, din ceară curată, aceasta trebuie păstrată cu grijă de către părinți și folosită doar în momentele speciale din fiului/fiicei lor. Există diferite credinţe şi superstiţii legate de lumânarea de la botez, printre care și ideea că acest obiect-simbol ar avea puteri magice vindecătoare, despre care vă invităm să citiți în continuare.

Ce se face cu lumânarea de la botez

Lumânarea de la botez este un simbol al călăuzirii spirituale, reprezentând lumina lui Hristos care coboară asupra unui sufet de copil proaspăt creștinat, dar și asupra părinților, a nașilor și a tuturor celor ce se află în biserică în acele momente. Din bătrâni, se crede că această lumânare sfințită trezește sufletul noului creștin, arătându-i calea luminată. Totodată, fiind un obiect sfințit, se consideră că are harul de a alina și de alunga durerile, fiind adesea folosită și la diverse ritualuri binefăcătoare.

Deși acest lucru nu este obligatoriu, se obișnuiește ca lumânarea de botez să fie aprinsă atunci când copilul nou botezat se împărtășește. Acest lucru mai simbolizează și curăția și puritatea albinelor, care lucrează aproape fără oprire și în comuniune, fiind adevărate modele pentru noul credincios, care trebuie să „lucreze“ și el pe tot parcursul vieții pentru mântuire, ca parte integrată a trupului Bisericii.

După botez, lumânare poate fi folosită pentru a lumina masa care se dă în cinstea copilului, iar ulterior se poate aduce la biserică, pentru a fi folosită în confecționarea de noi lumânări. Totodată, lumânarea de la botez poate fi folosită pre luminare în casă la timp de nevoie sau de bucurie. Pe vremuri, lumânarea sfințită de preot la botez era folosită de mamă sau de nașa copilului ori de câte ori era micuțul bolnav.

Pentru a putea fi folosită toată copilăria, lumânarea de la botez trebuie păstrată într-o cutie, învelită în pânză albă de bumbac, cu ramuri de busuioc sfințit. Astfel, ea va rezista mai mult timp.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Citește și: Ce trebuie să facă acum părinţii înainte de botez. Sfântul Sinod a anunțat modificările acceptate, după decesul bebelușului din Suceava

Ce spun bătrânii despre acest obiect-simbol

Potrivit unor credințe și superstiții, ar exista o legătură directă între lungimea vieții și cea a lumânării sau a crâjmei (pânza în care este înfășurat copilul imediat după botez), precum și a modului în care arde lumânarea.

Lumânarea de la botez. Ce putere are și cum să o folosești
Lumânarea de la botez. Ce putere are și cum să o folosești

De menționat că aceste credințe care nu au o ligică spirituală țin mai mult de magie, fapt pentru care Biserica nu aprobă ideile care desconsideră libertatea omului. Ele trebuie privite ca fiind periculoase și şi străine de duhul realităţii şi al Ortodoxiei.

Tot în popor se spune că lumina lumânării de la botez reprezintă victoria iubirii și a milosteniei asupra necredinței, aceasta fiind o frântură din lumina cerească, purtătoare de har și noroc, un dar neprețuit. Cum niciun copil de creștin nu ar trebui să rămână nebotezat, tot așa nici lumânarea nu ar trebui să lipsească de la acest ritual religios, fiind privită ca pavăza copilului de-a lungul vieții.

Se spune că, pe lumea cealaltă, unde este mereu întuneric, nașii văd lumina acestei lumânări, care îi călăuzește către Împărăția Domnului.

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...