Ce se face cu doliul de la ușă și unde trebuie să îl pui după 40 de zile

Emanuela Pană 14.09.2022, 10:50
Ce se face cu doliul de la ușă și unde trebuie să îl pui după 40 de zile

Ce se face cu doliul de la ușă, obiceiuri și curiozități. În cultura noastră există o oarecare teamă de a nu face tot ce trebuie pentru defunct, astfel că încălcarea unei legi nescrise a unei comunități a devenit echivalentă cu nerespectarea amintirii răposatului. Din seria curiozităților și dilemelor cu privire la moarte face parte și doliul – pânza neagră ce este pusă adesea la ușa unei case.

Ce se face cu doliul de la ușă. Când se ține, cum se ține și cât durează?

Deși uneori survin în mod neașteptat, lăsând în urmă o durere profundă, moartea și doliul sunt momente naturale în viața omului. Firește că nu găsim plăcere în a reflecta asupra unui astfel de subiect, însă este bine să fim conștienți de faptul că firul vieții se poate opri oricând.

Când o persoană dragă trece în neființă, „dispărând“ din viața cotidiană, fiecare om își manifestă suferința în felul lui, întrucât impactul emoțional al decesului este procesat diferit de fiecare în parte. Familia și apropiații aleg adesea să țină doliu pentru cei pe care i-au pierdut.

Ce este doliul și de ce se ține?

Doliul este definit drept expresia durerii emoționale, manifestată prin tristețe, după decesul cuiva, dar se referă și la perioada și obiceiurile pe care le adoptă oamenii după înmormântare pentru a exterioriza durerea. Doliul se ține din respect pentru persoana decedată și pentru familia acesteia.

Pierderea unei persoane apropiate atrage după sine sentimente de tristețe, neputință, frustrare și disperare – emoții perfect normale în astfel de circumstanțe, iar doliul joacă un rol adaptativ. Atfel spus, doliul îi permite persoanei care a suferit pierderea să proceseze toate sentimentele negative provocate de deces, pentru a putea reveni la viața de dinainte.

În concluzie, doliul nu este doar o tradiție religioasă, ci și o perioadă de vindecare după despărțirea de persoana trecută la odihna de veci. Deși este un timp extrem de dificil, preoții le recomandă creștinilor să plângă pe cei trecuți în neființă „cu măsură, cu rațiune și răbdare“.

Cât timp trebuie ținut doliul?

Perioada de timp în care se ține doliu diferă în funcție de mai mulți factori, Biserica necomunicând vreo regulă strictă în acest sens. Principalele repere sunt dictate de tradiții și obiceiuri, iar potrivit acestora doliul se ține astfel: un an pentru soți, copii, părinți și frați și 40 de zile (perioada minimă recomandată) pentru familia mai îndepărtată și pentru prieteni.

Ce se face cu doliul de la usa
Cat timp se poarta doliu

Aceste termene sunt tadiționale și nu sunt obligatorii, astfel că fiecare persoană poate ține doliu cât crede de cuviință. Mulți aleg să țină doliu mai puțin de 40 de zile, în vreme ce alții deloc. O astfel de alegere nu trebuie condamnată, fiind perfect normală. Să reținem că doliul este o perioadă de reflecție și adaptare, însă oamenii nu se manifestă cu toții la fel – aspect ce nu trebuie judecat, ci respectat.

Cum se ține doliu?

Deși doliul se ține după înțelegerea fiecăruia, există un set de recomandări tradiționale prin care se onorează și se respectă memoria răposatului, după cum urmează:

  • privarea de evenimente cu dans și muzică (petreceri, nunți, botezuri, etc.);
  • purtarea hainelor negre sau închise la culoare (eticheta vestimentară de la înmormântare se păstrează pe toată durata doliului);
  • evitarea bărbieritului la bărbați pe toată perioada doliului;
  • evitarea consumului de alcool;
  • evitarea televizorului cel puțin trei zile cât ține privegherea;
  • rugăciune și generozitate;
  • timp oportun pentru a trăi în liniște și decență maximă.

Ce se face cu doliul de la ușă?

Dacă vorbim despre pânza neagră ce se pune adesea la ușa casei, vorbim despre un doliu de minimum trei zile, deci până la înmormântare. Alții păstrează doliul de la ușă timp de 40 de zile, timp în care sufletul mortului se ridică la cer (moment marcat de o pomenire). Pe pânza de culoare neagră ce se pune deasupra ușii trebuie inscripționate numele decedatului, data nașterii și cea a decesului.

Unde se aruncă doliul din piept?

Unii cred că ar fi bine ca acesta să fie îngropat, însă adevărul este că nimic nu spune că ar fi ceva greșit în a-l păstra sau a-l arunca pur și simplu. Doliul din piept poate fi dat jos după 40 de zile sau după maximum un an. În acest scop, unii oameni aleg să ceară de la firma de servicii funerare o pânză neagră, doliu folosit.

Declinul ritualurilor de doliu

După cum aminteam și mai sus, perioada în care se ține doliu nu este fixă, unii cercetători indicând Ciuma Neagră sau Moartea Neagră ca punct de plecare pentru declinul ritualurilor de doliu în Occident. În perioada anilor 1346-1353 au murit atât de mulți oameni încât a devenit imposibil ca ritualurile de doliu și ritualurile de ultimă împărtășire să fie oferite tuturor celor care aveau nevoie de ele.

Mai mult, pentru că nu se înțelegea exact ce anume a cauzat ciuma, oamenii se fereau să ajute sau să îngrijească de trupurile celor căzuți, de teamă să nu se îmbolnăvească la rândul lor – un lucru care contravenea tradițiilor de la acea vreme. Atunci, familiile scăldau cadavrele acasă, le așezau pe pat, invitau oameni și organizau ceremonii religioase. Înmormântarea persoanei dragi era plănuită cu preotul local în cimitirul bisericii.

Întrucât în timpul Ciumei nu mai erau locuri în cimitirele bisericilor pentru toate cadavrele, acestea erau aruncate în șanțuri sau în gropi comune. „Pe măsură ce orașul nostru s-a scufundat în această nenorocire și mizerie, autoritatea reverendă a legii, atât divină, cât și umană, s-a scufundat odată cu el“, scria Boccaccio, despre Florența, în 1348.

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...