Ce salariu are preşedintele ANRE. E revoltător, nici nu îţi trece prin cap o aşa sumă

Andra Daoud 19.01.2022, 23:45
Ce salariu are preşedintele ANRE. E revoltător, nici nu îţi trece prin cap o aşa sumă

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a intrat în atenția publică odată cu scandalul facturilor la energie. Recent a început o luptă politică pentru conducerea acestei instituții, cu atât mai mult cu cât șefii ANRE nu au deloc salarii mici. Cât câștigă conducătorii instituției, potrivit propriilor declarații de avere și cine sunt numele-cheie din vârful ierarhiei.

Ce salariu are președintele ANRE

Dumitru Chiriță este președintele ANRE și are un salariu anual de 707 mii de lei. La un calcul simplu, rezultă aproape 59.000 de lei pe lună, adică aproximativ 12.000 de euro. În prezent, potrivit informațiilor din presă, în plin scandal al facturilor la energie, președintele ANRE s-ar afla în concediu. Versiunea oficială este că se află în Republica Dominicană cu probleme medicale, însă potrivit unor surse, acesta ar fi în concediu, fiind văzut în zona Punta Cana.

Nici vicepreședinții instituției nu stau rău, potrivit propriilor declarații de avere. Zoltan Nagy Bege încasează anual de la stat 610.000 de lei, adică echivalentul a 10.000 de euro pe lună (51.000 de lei pe lună). Cel de-al doilea vicepreșdinte, Mircea Man, are un salariu anual de 414.000 de lei, adică 34.000 de lei pe lună, ceea ce înseamnă în jur de 7.000 de euro pe lună.

Ce salariu are preşedintele ANRE. E revoltător, nici nu îţi trece prin cap o aşa sumă
Dumitru Chiriță, președintele ANRE

„ANRE este o instituție care trebuie reformată profund”

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a afirmat, în cadrul unui interviu, că ANRE este o instituție care are nevoie de o reformă profundă, pornind de la conducere. Politicianul a taxat în termeni duri felul în care ANRE a gestionat până acum problema facturilor la energie. Rareș Bogdan a avut ceva de spus și despre președintele instituției, care lipsește din țară de două săptămâni, pretextul fiind problemele medicale.

Eu aş fi demis conducerea ANRE pentru modul în care a gestionat problema facturilor. Cred că ANRE, din păcate, nu reuşeşte în niciun fel să fie ce ar trebui să fie un reglementator. Preşedintele Chiriţă, ne-a spus vicepreşedintele Zoltan, că este la investigaţii medicale, noi am înţeles altceva, cert este că lipseşte de două săptămâni din ţară în plină criză a facturilor.

Faptul că producătorii şi distribuitorii fac ce vor fără să existe reglementare, faptul că au existat mai mult de un milion de facturi greşite pentru că distribuitorii au preferat să nu aplice reducerea la factură mi se pare o chestiune destul de gravă. Există o problemă cu ANRE, care a acţionat ineficient pe speţa creşterilor din energie.

Trebuie să plece conducerea ANRE. Din punctul meu de vedere, da. Atât Zoltan Nagy, vicepreședintele, care a fost de o impertinență rar văzută la întâlnirea cu liderii Coaliției, cât și Chiriță care stă ascuns de două săptămâni. Din punctul meu de vedere au fost ambii complet ineficienți și o bună parte a sfidării companiilor li se datorează”, a declarat prim-vicepreşedintele PNL.

Urmăriți Impact.ro și pe