Ce sacrificiu făcea Mirabela Dauer când era tânără pentru a fi frumoasă. A povestit abia acum

Iancu Andreea 03.02.2022, 19:40
Ce sacrificiu făcea Mirabela Dauer când era tânără pentru a fi frumoasă. A povestit abia acum

Mirabela Dauer, una dintre cele mai apreciate artiste ale tuturor timpurilor, a făcut mărturisiri despre viața sa. Deși fanii săi o cunosc pentru cariera sa muzicală, artista ascunde o mulțime de povești, trăite pe parcursul celor 74 de ani de viață. Într-un interviu recent, în cadrul emisiunii Vorbește lumea, de la Pro TV, Mirabela Dauer a dezvăluit ce sacrificiu făcea pe vremea când era tânără.

Mirabela Dauer, despre ce sacrificiu făcea când era tânără pentru a fi frumoasă

Alături de Corina Chiriac și Angela Similea, Mirabela Dauer a fost una din cele mai importante și iubite prezențe pe scena muzicală și de divertisment TV din anii ’70-’80. După 40 de albume și o viață dedicată muzicii, Mirabela Dauer a dezvăluit mai multe secrete din cariera sa, printre care se numără și sacrificiul pe care îl făcea când era tânără.

Artista a recunoscut că întotdeauna a fost genul de persoană care a acordat o mare atenție aspectului său exterior. Mai cu seamă pentru că se număra printre celebrități și era nevoie să fie impecabilă în fața publicului său. Mirabela Dauer a dezvăluit că în tinerețe obișnuia chiar să zboare cu avionul doar pentru a merge la un salon de cosmetică din Târgu Mureș. De asemenea, ședințele de masaj nu îi lipsesc artistei, care astfel reușește să se relaxeze.

„Am grijă de mine pentru că iubesc foarte mult viaţa! Nu vreau să mor, să zac, nu vreau să fiu o povară şi atunci am grijă de mine. De la 25 de ani merg la cosmetică. În tinereţe, mergeam cu avionul în fiecare lună la Târgu Mureş, aveam pe cineva acolo. Fac şi masaj de trei ori pe săptămână, foarte rar fac de două ori pe săptămână, sunt dependentă de masaj. Mă relaxează şi mă ajuta pentru că merg mult pe jos, nu mă mai doare spatele”, a povestit Mirabela Dauer la Vorbește lumea.

Mirabela Dauer, dezvăluiri despre tinerețea sa
Mirabela Dauer, dezvăluiri despre tinerețea sa

Cântăreața nu a ținut niciodată dietă

Mirabela Dauer a recunoscut că nu obișnuiește să țină diete, mai cu seamă că mâncare este o plăcere pentru artistă. Cântăreața iubește viața, motiv pentru care are grijă de ea, însă nu poate rezista în fața preparatelor delicioase. Deși a renunțat la fumat, artista nu se poate abține de la mâncărurile sale preferate. Aceasta a povestit cum arăta micul dejun în perioada în care fuma.

Diete nu am ţinut, deci nu îmi lua mâncarea! Cel mai bine mănânc dimineaţa, chiar şi când fumam, mai întâi mâncăm şi apoi aprindeam o ţigară. Nu mănânc de foame, mănânc de plăcere”, a mărturisit artista.

Mirabela Dauer a reușit să se mențină printre preferințele muzicale ale publicului său prin colaborările din ultimii ani cu artistul Raoul.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...