Ce să faci ca turist în Sulina. Reportaj din locul de unde răsare soarele în România

În vreme de pandemie, aici mai aglomerat decât la Eforie, iar contrar lucrului pe care mulți îl știu despre așezare, sunt o mulțime de lucruri pe care poți să le faci ca turist în Sulina. Dar, să le luăm pe rând. Explozie de turiști, taxi-uri ca la Gara de Nord, bătaie pe mesele de la terasă.

De la Sulina, soarele salută pentru prima oară România. Dincolo de lama digului care îmblânzește bătrânul Istru tulbure spre albastrul- verzui al Mării Negre, limba de foc cască spre țărm. Un pâlc de turiști își armează pixelii spre globul roșu, cel care învie din Golful Musura, la stânga farului nou, aproape de epava vasului Turgut S, construit la Oltenița și eșuat, sub pavilion georgian în Decembrie 2009.

Ce poți face ca turist în Sulina. Taximetria, meseria de vară a riveranilor

Precum Evanghelia Costineștiului, nava s-a transformat într-o atracție a Sulinei, o nouă destinație pentru zecile, sutele de bărci care brăzdează digul și plimbă turiștii spre gura mereu căscată a mării, spre kilometrul zero al Dunării, pe lânga insula K, spre amurgul fluviui care este numerotat de la gura de vărsare spre locul izvorului.

Sulina, cu turlele cosmopolite ale bisericilor, este orașul din România situat la cea mai mică altitudine, patru metri deasupra nivelului mării. La Sulina nu poți ajunge cu mașina, însă în cele trei luni de furnicar turistic, în oraș găsești mai multe taxi-uri decât printre coloanele Gării de Nord din București. Din zori și până după ce întunericul pune stăpânire pe tâmplele falezei, mașinile mișună, traseul cel mai tocit fiind cel spre plajă. Prețul este de 2,5 lei/ km, o cursă din centru și până la mare, variază, în funcție de locul de plecare sau de destinație, între 11 și 15 lei. La Sulina, pandemia a adus un tsunami pe care s-au cățărat zeci de mii de turiști, cum nu a fost vreodată.

În prima săptămână din septembrie, restaurantele de pe faleză sunt pline la ora cinei, intervalul promenadei de seară, turiștii pândesc locurile la mesele de care atârnă meniuri cu prețuri destul de ascuțite, chelnerii sunt depășiți, în special la ore de vârf. 100 de grame de icre de știucă costă între 45 și 50 lei, un storceag de sturion ajunge până la 30 de lei, peștele, aici, este cel mai scump, fie că e vorba despre o plachie de crap (35 lei) sau de biban de mare pe plită (38 lei), calcan (70-120 lei porția). Cât despre regulile sanitare? În goana după câștigul fulgerător și sufocați de cerere, la unele restaurante se nasc situații de neînțeles.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Într-o seară, chelnerița, scuturată de orice formă de jenă, ne-a întrebat dacă ne deranjează ca la masa noastră cu șase scaune, în fapt o masă de patru reconfigurată mercantil, se mai pot așeza alte patru persoane. Există și varianta de a mânca la localnici, 60 de lei de persoană pentru un meniu cu ciorbă, felul doi, desert și băutură. Mulți dintre cei care au mai venit în Sulina preferă această variantă.

Spirtul, la mare căutare. Fără legătură cu pandemia

Totuși, în acest loc în care lumea pare că a uitat de pandemie, mască, reguli, spirtul rămâne la mare căutare. Un ghiuj sprijinit într-o cârjă alunecă sacadat spre magazinul de pe faleza Dunării și cere o sticlă de spirt. Ascunde recipientul „la centura” pantalonilor. Și aici, „Mona” alină bătrânețea.  Cu un batic pe care este desenat drapelul Statelor Unite legat pe cap, având nimbul unui corsar, domnul Papadopol este taximetrist de sezon în Sulina, spune că nu aceasta este meseria lui, însă are PFA și o face vara pentru că… „merge”.

„Anul acesta a fost nebunie, nu am văzut așa ceva în Sulina, acum (n.a. prima săptămână din septembrie) s-a mai liniștit, însă în Iulie și August a fost jale, oamenii doremeau pe câmp, nu se găsea niciun loc de cazare, unii dintre localnici și-au închiriat casele și s-au mutat la rude. Și anul acesta oamenii au venit cu bani, nu ca în trecut, când mai aduceau cu ei brânza și roșiile de acasă.

Restaurantele nu au făcut față, Poliția de Frontieră gonea lumea care campa pe câmpuri. Cât despre taxi-uri, cred că mai era nevoie de 30 de mașini pentru a putea „face față”. Domnul Papadopol roiește spre drumul construit din dale care duce, dincolo de pădurea de case, spre plajă, face sute de curse de la Strada Întâi , Strada a II-a, Strada a III-a și până la Strada a VI-a, arterele așezate paralel cu limba Dunării. Când te urci în mașină trebuie să fii atent, banchetele sunt pline de nisip sau sunt ude. Trei luni, Sulina zvâcnește altfel, după care turiștii pleacă, toamna trec pescarii, apoi orașul adoarme sub vuietul crivățului, nopțile fiind scăldate de urletul șacalilor, din ce în ce mai mulți și mai sonori în Delta Dunării.

Și la Sulina taxi-uri sunt și pe apă. Un leu costă să treci pe celălalt mal al Dunării, apoi sunt cursele spre Tulcea și sutele de oferte pentru excursiile în Deltă, pe canale, spre lacuri, la Marea Neagră, la Pădurea Letea sau Mila 23, costul pentru o asemenea ieșire pe apă, care durează între o oră și jumătate și până la 9 ore fiind între 35 lei și 130 lei, în funcție de distanță, pachet și obiective.

Domnul Petre a crescut în Sulina, locuiește într-un bloc ridicat în plin avânt socialist, așa cum sunt zeci în Sulina și pare un nostalgic al epocii lui Ceaușescu. Riveranul ne conduce într-o excursie pe lacurile Roșu și Roșuleț, itinerariu pe care-l începe cu informații despre orașul care a trecut prin războaie, a găzduit Comisia Europeană a Dunării și a fost loc de inspirație pentru scriitorul Eugeniu Botez. Jean Bart, așa cum este cunoscut datorită pseudonimului și al romanului Europolis.

Comunismul a ajuns și la capătul pământului

Stacojiul amiral al bărcii cu motor nu ne spune nimic despre satul de pescari devenit, la un moment dat, Porto-Franco, despre mirosul de pucioasă purtat de vânturile războaielor între imperii, despre bombele încă neexplodate din al Doilea Război Mondial, îngropate pe câmpuri, pe plaja lungă sau în papura limanului devenit acum granița Uniunii Europene.  În schimb aflăm că Sulina este considerată zonă defavorizată, locuitorii plătesc la jumătate impozitele la case, pământ și bărci, la fel și curentul electric într-o anumită limită de consum. Și barca își poartă tangajul pe lângă fosta fabrică de conserve de pește (cea mai mare din România), un mamut cu obraji de beton scorojiți de adierea sărată a mării și de colții neiertători ai privatizării. Pe celălalt mal, lama hulpavă a buldozerului a ros Șantierul de Reparații Navale, două uzine care produceau, în comunism, peste 7000 de locuri de muncă, din acest motiv fiind nevoie cu popularea orașului cu forță de muncă din Moldova.

Și ne pierdem în lumea fascinantă a canalelor, motoarele puternice au speriat păsarile, în unele zone cu greu se mai pot admira penele vreunui cormoran, un cioc ascuțit de egretă sau gușa- hamac a vreunui pelican. Câte un plaur mai dansează în curentul lacurilor, într-un joc fascinant, culoarea apei din canal diferă, firele naturale și-au păstrat smaraldul cristalin, cele în care omul a intervenit poartă o pătură de mâl.

Printre povești lipovenești și întâmplări rupte din jurnalul știrilor de seară, cum ar fi captura grănicerilor, după ce traficanții de cocaină au eșuat pe plaja din Sulina și Sfântu Gheorghe în 2019 cu barca lor îmbibată cu prafuri în valoare de miloane de euro, domnul Petre răspunde întrebărilor uneori imberbe ale turiștilor din barcă. „Unde găsim și noi icre, să luăm acasă?”. „La restaurant, doamnă, la cherhana nu o să prindeți. Și pește, tot la restaurant, eu știu că unii-l cumpără din Bulgaria și-l pun în farfurie, zic că e prins din Dunăre. Este o cerere imensă de pește”.

Rețeta ciorbei pescărești cu apă scoasă din falangele Dunării desenează o grimasă spânzurată în mirare pe chipul unei femei cochete, cu geacă de piele și telefon de ultimă generație. „Cum? De aici luați?” „Când eram mic de aici și beam, așa am crescut”.
Bărbatul blond cu pomeți de rubicond ancorează barca, strânge banii și mulțumește robotic, turiștii se pierd cu tot cu suvenirurile capturate în camera foto a telefoanelor, aici, așa cum spune Andrei Șarîi, în Dunărea- Fluviul Imperiilor: „Lângă firul apei nu ai altceva de făcut decât să te uiți la apa care curge”. Luciu care poartă, din ce în ce mai rar, din cauza crizei, câte un vapor în rutina nodurilor, spre pântecul nesfârșit al Mării Negre sau, contrazicând cursul cu încăpățânarea prorei, spre Tulcea.

Vara, plaja rămâne principala atracție a Sulinei. Mai este cimitirul multietnic cu nemuritoarele lui legende ale sarcofagelor, însă turiștii păstrează acest loc pentru zilele în care soarele nu vrea să se arate sau vântul bate puternic, în timp ce farul vechi este în renovare. Banii europeni trebuie să-i redea strălucirea care oglindea, cândva, în apa anticului Pont Euxin.

Iar plaja sălbatică se întinde în stânga și în dreapta unei parcele de umbrele și șezlonguri, câteva baruri oferă posibilitatea unei mese de pește, băuturi sau simple gustări, 30 lei fiind prețul pentru o umbrelă cu două șezlonguri, mulți dintre turiști preferând să stea mai izolați, „la cearșaf”. Dacă în zona comercială a apărut și un skijet, limitrof natura își joacă perfect rolul, doar furtuna aduce suveniruri de toate felurile. Sticle de alcool de pe malul ucrainean, leșul unui delfin din care șacalii și câinii se înfruptă, PET-uri, butuci, o mantie de scoici.

Locul neînțeles de pe plaja din Sulina

În tâmpla plajei, ceea ce ar trebui să fi fost un sat de vacanță s-a transformat într-un loc de neînțeles, care aduce cu orașul fantomă Pripyat. Căsuțe de lemn parăsite, cu geamurile făcute cioburi sau transformate în depozit de catre comercianții de pe plajă, punți de lemn care șerpuiesc sub formă de alei și putrezesc cu fiecare fir de nisip care mângâie neprietenos scândura gri, felinare cu aer parizian și grupuri sanitare devastate. Un proiect în valoare de aproximativ două milioane de euro ștampilat de Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, ascuns de perdeaua de vegetație care, după zgârcenia soarelui se va usca precum frunza desenată drept logo de țară trecută pe panoul de la intrarea în acest loc lugubru. Proiectul putrezit se termină idilic, cu un ponton lung, călărit de dune fine de nisip, o tentaculă de lemn lungă, pe alocuri știrbă, până în apa mării și un panou pe care este trecut și motivul pentru care locul arată precum orașul Pripyat. Volbura de nisip (Convolvulus persicus) o plantă protejată de lege. Lege care trece cu vederea discoteca de pe plajă, cu ritmuri de toate felurile și decibeli generoși, desfășurată la un local pe plajă, până în zori, în aceeași Rezervație a Deltei Dunării.

Sulina, chiar dacă, de la un an la altul își pierde patina bucolică, rămâne fascinantă, aici Dunărea, așa cum a calculat Milorad Pavic, își trăiește aici ultimele clipe din cele două luni de viață, atât cât împlinește de la primii stropi din Munții Pădurea Neagră, iar Marea Neagră își împletește valurile sărate în aceată panglică de apă dulce, care aduce aluviuni, poveștile imperiiilor, dramele orașelor și flotelor înghițite în adâncuri, valsuri, ceardașuri și hore.