Ce s-a întâmplat în iunie cu casele românilor. Nimeni nu se aștepta la asta
Specialiștii au făcut un anunț neașteptat, legat de ce s-a întâmplat în iunie cu casele românilor. Este vorba despre un fenomen important, pe timp de pandemie cu noul virus, la care mulți nici nu s-ar fi gândit. Datele oficiale arată și o tranziție importantă în preferințele românilor.
Ce s-a întâmplat în iunie cu casele românilor. Nimeni nu se aștepta la asta
În luna iunie din acest an, românii au marcat o creștere în ceea ce privește segmentul de imobiliare. A fost vorba despre un fenomen înregistrat în plină pandemie cu noul virus, potrivit Agerpres. Preferințele românilor la nivel de locuințe s-au schimbat și în acest mod au fost achiziționate mai multe case sau terenuri. Achizițiile cât se poate de importante au fost remarcate de către cei de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).
În acest sens, au fost furnizate date care arată și despre câte astfel de locuințe și terenuri au fost vorba. Cifrele consemnate au fost mai mari față de aceeași perioadă calendaristică din 2019. În acest an românii au marcat mai multe cumpărături de acest tip. Fenomenul este unul înregistrat la nivelul întregii țări, unde au fost vândute, în luna iunie 2020, un număr de 46.818 imobile. Este o creștere semnificativă, cu 14.729 mai multe locuințe în comparație cu luna mai 2020.
Datele furnizate de către ANCPI mai arată că numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au reprezentat obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivelul întregii țări, a fost cu 6.611 mai mare faţă de perioada lunii iunie din 2019. Cele mai multe imobile s-au vândut în București – 8.254 locuințe, urmat în top de Ilfov cu 7.726 case şi Braşov cu 3.302. Alte județe care au înregistrat creșteri imobilizare similare în luna iunie din 2020 au mai fost Vaslui cu 279 locuințe, Covasna cu 280 şi Olt cu 300 de case și imobile. Județele în care au fost vândute cele mai multe terene agricole au fost, în iunie, Timiş – 588, Constanţa – 417 şi Dolj – 402.