Ce s-a întâmplat cu trenurile implicate în accidentul de la Roșiești. S-au lovit de un autocamion care transporta îngrăşământ chimic

Elena Avramescu 15.04.2021, 16:03
Ce s-a întâmplat cu trenurile implicate în accidentul de la Roșiești. S-au lovit de un autocamion care transporta îngrăşământ chimic

Ce s-a întâmplat cu trenurile implicate în accidentul de la Roșiești. Tragedie în această dimineață, atunci când trenul 6402 Iaşi – Bârlad a fost implicat într-un accident în localitatea Roşieşti, după care a fost preluat de o locomotivă venită din Iaşi. Al doilea tren, care mergea din Galaţi spre Cluj-Napoca, a reușit să-şi continue deplasarea.

Ce s-a întâmplat cu trenurile implicate în accidentul de la Roșiești

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, Dan Ionaşcu, TIR-ul implicat în accident a rămas la locul evenimentului, asta deoarece încercările de remorcare sunt în derulare. S-a aflat după că autocamionul implicat în accident transporta îngrăşământ chimic, care însă nu este periculos.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui a anunţat, la momentul producerii accidentul feroviar produs în localitatea Roşieşti, că au fost implicate două trenuri şi un TIR. Conform purtătorului de cuvânt al instituţiei, Marius Stanciu, TIR-ul a fost acroşat de trenul Iaşi – Bârlad şi lovit, însă nu grav, de un alt tren, care circula în direcţia Galaţi – Cluj Napoca, cel din urmă rămânând oprit pentru o perioadă, iar după și-a continuat deplasarea.

Ce s-a intamplat cu trenurile implicate in accidentul de la Rosiesti
Ce s-a intamplat cu trenurile implicate in accidentul de la Rosiesti

Astfel că o femeie de 33 de ani, din Bălceşti, judeţul Vaslui, ce se deplasa cu trenul 6402 Iaşi – Bârlad, a fost lovită, însă nu grav, acesta refuzând sa fie transportată la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale. La scurt timp după producerea accidentului, la faţa locului s-au deplasat prefectul judeţului Vaslui, Marcel Lăudatu, şi subprefectul Mircea Gologan.

ISU Vaslui a mai declarat faptul că TIR-ul transporta 27 tone de nitrocalcar, un îngrăşământ chimic nepericulos. Doar o mică parte din încărcătură a fost deversată pe calea ferată.

Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu trei autospeciale echipate cu module pentru descarcerare, o autospecială pentru descarcerare grea şi două ambulanţe SMURD tip B2, încadrate cu echipaje, la un accident produs la trecerea de nivel peste calea ferată din localitatea Roşieşti. La faţa locului a fost deplasată şi o ambulanţă tip C aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui. Din primele informaţii, autovehiculul de mare tonaj a fost lovit de două garnituri de tren, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.