Ce s-a întâmplat cu rectorul de la Academia de Poliție condamnat în cazul Emiliei Șercan. Decizia a venit de la Klaus Iohannis

Dumitrică Roxana 03.08.2022, 17:18
Ce s-a întâmplat cu rectorul de la Academia de Poliție condamnat în cazul Emiliei Șercan. Decizia a venit de la Klaus Iohannis

Fostul rector al Academiei de Poliție, condamnat pentru șantajarea jurnalistei Emilia Șercan, părăsește MAI.

De ce este vinovat oficialul

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 3 august 2022, decretul privind încetarea raporturilor de serviciu ale chestorului de poliție Adrian Iacob din Ministerul Afacerilor Interne.

Adrian Iacob a fost rector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, funcție din care a demisionat după ce a început ancheta DNA împotriva sa. El a fost condamnat definitiv, pe 21 iulie, alături de fostul prorector al unităţii de învăţământ, Petrică Mihail Marcoci, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 3 ani închisoare cu suspendare pentru şantaj, cei doi fiind acuzaţi că l-au determinat pe un poliţist de la Academie să-i trimită mesaje de ameninţare jurnalistei Emilia Şercan.

La acel moment, jurnalista a făcut public cazul şi a făcut plângeri. Astfel, s-a aflat că Adrian Iacob şi Iulian Marcoci ar fi pus pe un subaltern din Academia de Poliţie să formuleze acel mesaj de ameninţare către Şercan.

În cazul celui care ar fi formulat mesajul, procurorii DNA ar fi disjuns cauza, pentru că acesta a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Acuzaţii grave în dosarul de șantaj

În decembrie 2019, DNA i-a trimis în judecată pe Adrian Iacob, la data faptei chestor de poliţie şi rector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, şi Petrică Mihail Marcoci, la data faptei comisar şef de poliţie şi prorector al Academiei, fiecare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la şantaj.

Procurorii anticorupţie notează că, la sfârşitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, Adrian Iacob şi Petrică Mihail Marcoci l-au determinat pe Gheorghe Adrian Bărbulescu, subinspector în cadrul Academiei de Poliţie, să transmită jurnalistei Emilia Şercan mesaje de ameninţare pentru a o constrânge să înceteze investigaţiile jurnalistice care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul Academiei, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională.

 

Urmăriți Impact.ro și pe