O poveste desprinsă din scenariile S.F. a pus pe jar întreaga lume, după ce un monolit metalic misterios a apărut în mai multe zone ale Globului. Printre acestea se numără inclusiv cetatea dacică din Piatra Neamț. Întâmplarea a fost dezbătută în mai multe publicații importante ale lumii.
O structură din metal a fost semnalată pe dealul Bâtca Doamnei din Piatra Neamț, chiar în zona unde se află cetatea dacică Petrodava. Monolitul metalic măsura aproximativ 3 metri și era acoperit de semne circulare, ce păreau urme făcut cu ajutorul unui flex. Potrivit mediafax.ro, această construcție a apărut din senin în zonă și era orientată în direcția Muntelui Ceahlău.
Situată într-o zonă protejată, construcția a atras o serie de curiozități în jurul său, nefiind cunoscută originea sa. Deși a fost remarcată în data de 27 noiembrie, la patru zile de la descoperire, monolitul metalic a fost dat dispărut. Astfel, structura a devenit nevăzută în data de 1 decembrie. Totuși, această construcție nu este una unicat în lume. Publicația Daily Mail a menționat cum o structură metalică asemănătoare a apărut și în SUA.
Acum un misterios monolit în stilul Arthur C. Clarke a apărut în România după ce o inexplicabilă structură din metal a dispărut din Utah. Deci, cine (sau ce) a pus-o acolo?
O poveste asemănătoare a fost remarcată și în deșertul Utah din SUA. Potrivit presei locale, o structură metalică misterioasă a fost descoperită pe 18 noiembrie în regiunea americană. Acest monolit și cel apărut în România au în comun originea necunoscută și faptul că nu se cunoaște cine le-a amplasat acolo, conform news.ro. De asemenea, și structura americană a dispărut la câteva zile, fiind nevăzută din data de 27 noiembrie.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Explicația acestui fenomen bizar vine chiar din partea primarului român. Edilul din Piatra Neamț a fost chiar citat de către radioul public din SUA, NPR, potrivit digi24.ro.
Presupunerea mea este că niște adolescenți extratereștri, obrăznicuți și teribiliști, au plecat de-acasă cu OZN-ul părinților și au început să planteze monoliți metalici prin lume. Mai întâi în Utah și apoi la Piatra Neamț. Sunt onorat că au ales orașul nostru.
Totuși, autoritățile române au început o anchetă în privința construcției din metal.
Se află pe o proprietate privată, dar încă nu ştim cui îi aparţine monolitul. Este într-o zonă protejată a unui sit arheologic. Înainte ca ceva să fie instalat acolo, este necesară permisiunea instituţiei noastre, care trebuie să fie aprobată de Ministerul Culturii, a declarat Rocsana Josanu, reprezentant al Direcției Județene de Cultură Neamț.