Ce s-a întâmplat, azi, la Registrul Comerțului din București. Imagini incredibile, în vreme de pandemie

Ce s-a întâmplat, azi, la Registrul Comerțului din București. Imagini incredibile, în vreme de pandemie

Oficiul Național pentru Registrul Comerțului se confruntă cu mari probleme de suprasolicitare. În fața instituției se află cozi de zeci de metri, iar oamenii nu respectă deloc regulile de distanțare socială. În vreme de pandemie imaginile sunt șocante.

Imagini șocante de la Registrul Comerțului din București!

Din data de 11 martie până astăzi, situația la Registrul Comerțului din București nu s-a schimbat mai deloc, ba chiar s-a înrăutățit. Pandemia cu noul virus încă nu a dispărut și chiar ieri a fost anunțată o creștere a numărului de cazuri mult mai mare față de celelalte zile. Dar cu toate acestea, se pare că nimeni nu ține cont de distanțarea socială. La ONRC s-au înregistrat cozi încă de la prima oră a dimineții. Așadar, putem spune adio distanțare socială.

La începutul lunii martie, în momentul în care pandemia a început să ia amploare, angajații din cadrul ONRC s-au plâns că sunt suprasolicitați, având un număr între 100 și 200 de interacțiuni cu publicul pe zi. Astăzi se pare că numărul s-a dublat, dacă ne luăm după cozile create în fața sediului. Totodată, intrarea în instituție s-a făcut pe rând, iar oamenii au fost supuși triajului epidemiologic. Dar chiar și așa, cei care așteaptă ore în șire la rând nu respectă în totalitate regulile. Nici personalul angajat nu s-a obosit prea tare cu ordinea înafara și în interiorul instituției.

Ce s-a întâmplat, azi, la Registrul Comerțului din București. Imagini incredibile, în vreme de pandemie

Ce s-a întâmplat, azi, la Registrul Comerțului din București. Imagini incredibile, în vreme de pandemie

Nimeni nu face nimic

Deși situația din România nu este una tocmai bună și autoritățile fac tot posibilul ca să reducă numărul de infecții, nimeni nu a luat atitudine cu privire la incidentul de astăzi. Totodată, administrațiile locale și instituțiile statului care au contact cu publicul ar fi trebuit să aibă măsurile necesare pentru distanțarea socială chiar și în afara instituțiilor, dar din păcate acest lucru nu este valabil decât pe hârtie.

În luna martie ONRC a publicat un comunicat prin care angajații au fost anunțați că li se prelungește programul. Problemele ar fi apărut de la sistemul informatic actual care nu face față cerințelor, respectiv se blochează și este disfuncțional în anumite zile. Așadar, declarațiile de beneficiar real nu se pot depune online, iar oamenii sunt obligați să stea la cozi uriașe pentru înregistrarea documentelor.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI