Ce rămâne dintr-un tanc rusesc după o explozie. Punctele slabe ale maşinilor de luptă

25 03. 2022, 17:48

Tancurile rusești cu care Vladimir Putin se lăuda la fiecare paradă militară se pare că nu sunt atât de rezistente pe cât se credea. Cel puțin așa lasă să se înțeleagă un site din Ucraina, care a fost o sursă foarte credibilă până acum pentru multe organe de presă din lume, care au relatat despre atacurile Rusiei asupra Ucrainei. Imaginile postate pe Internet vorbesc de la sine.

Ce rămâne dintr-un tanc rusesc după o explozie

Mai multe imagini cu un tanc rusesc T-72B au fost publicate recent pe site-ul ucrainean Oryx, dar și pe pagina sa de Twitter. Din fotografiile postate se văd urmările unui atac cu rachete asupra tancului rusesc din care nu a mai rămas mare lucru. Părțile componente ale acestuia au ajuns și la zeci de metri distanță de la locul exploziei.

Conform specialiștilor, tancurile rusești sunt predispuse la explozii deoarece muniția pe care o transportă nu este ținută corespunzător. Aceasta ar trebui depozitată în compartimente speciale, așa cum se întâmplă în cazul tancurilor europene. Din cauza loviturilor externe pe care le primesc, obuzele din interior pot exploda, iar acest lucru este probabil să se fi întâmplat și în cazul tancului distrus pur și simplu postat de site-ul ucrainean.

Ce ramane dintr-un tanc rusesc dupa o explozie

 

Tancul T-72B s-a dezintegrat pur și simplu

„Asta este tot ce a rămas dintr-un tanc principal de bătălie al Armatei Ruse după o detonare catastrofală”, spune contul de Twitter Oryx despre rămășițele tancului rusesc.

Site-ul respectiv mai menționează că armata rusă ar fi pierdut, până la acest moment, 286 de tancuri. Dintre acestea, 119 au fost distruse, 122 au fost capturate, patru sunt defecte și 41 au fost abandonate. Informațiile publicate pe site sunt însă contrazise de armata ucraineană, care susține că Rusia a pierdut pe frontul din Ucraina nu mai puțin de 561 de tancuri. Partea rusă nu a oferit niciun fel de informații legate de pierderile suferite până acum în Ucraina.

Dar cum de au pierdut rușii atât de multe tancuri? Ei bine, răspunsul vine de la generalul american Mark Hertling, fost comandant al trupelor americane în Europa şi, la bază, operator de tancuri.

Ce pierderi are Rusia în Ucraina

„Numărul mare de victime e datorat şi modului cum luptă ruşii, combinat cu modul în care ucrainenii organizează ambuscade”, spune generalul american Mark Hertling, fost comandant al trupelor americane în Europa şi, la bază, operator de tancuri. „Fiecare soldat ucrainean are asupra sa, pe umăr, un mijloc portabil de luptă antitanc. Astfel fiecare soldat ucrainean e un ucigaş de blindate sau vehicule ruseşti”, spune Hertling.

De cealaltă parte, o publicație rusă apropiată Kremlinului a publicat pentru cțteva minute pierderile suferite de Rusia pe frontul din Ucraina. Jurnaliștii de la Komsomolskaya Pravda au publicat un articol în care se preciza că Rusia a pierdut 9.861 de soldați în Ucraina, iar alți peste 16.100 de soldați au fost răniți. Articolul care cita un comunicat al Ministerului Apărării al Rusiei a fost șters la scurt timp după ce a fost publicat.