What`s Up a trecut prin clipe tulburi în urmă cu două zile. La primele ore ale serii, artistul a fost ridicat de polițiști și a fost dus încătușat la secție, chiar în fața părinților săi.
Oamenii legii au fost nevoiți să intervină de urgență și să-l conducă pe artist la secție. Acesta ar fi fost violent cu iubita lui, motiv pentru care femeia ar fi apelat de urgență la ajutorul autorităților. Totul s-a petrecut în jurul orei 19:30, iar la secția de poliție au mers de urgență și părinții cântărețului.
Iubita lui What`s Up care l-a acuzat pe acesta că este violent cu ea, este Alice Badea. Cei doi au început o frumoasă poveste de dragoste în toamna acestui an. Alice Badea activează și ea în domeniul muzical, fiind violonistă și profesoară de muzică. Relația dintre cei doi a evoluat foarte repede, însă până acum nu a apărut nicio informație în spațiul public potrivit căruia acesta ar avea un comportament violent față de ea.
Potrivit unor surse de la cancan.ro, What’s Up, se pare că a fost „călcat în picioare” de polițiști. Din câte se pare, imediat după ce i-au pus cătușele și l-au trântit la podea, polițiștii s-ar fi văzut nevoiți să folosească forța brută ca să-l potolească pe artist.
„L-au călcat în picioare după ce i-au pus cătușele. S-au suit cu picioarele pe el. Din această cauză Marius a reacționat și l-a mușcat de picior pe unul dintre polițiști. Cred că și el a fost provocat de oamenii legii”, au dezvăluit sursele citate.
What`s Up, pe numele său real Marius Marian Ivancea a fost dus la Secția 17 de Poliție din Capitală, luni seara, după ce a fost reclamat de o femeie, care a sunat la 112 și a spus că bărbatul o agresează, informează Mediafax.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Anchetatorii au deschis acum dosar penal pentru ultraj, fapt pentru care l-au plasat pe Marius Ivancea sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. Mai mult, pentru faptele săvârșite, acesta riscă fie o amendă, fie o pedeapsă cu închisoarea de la 4 luni şi jumătate până la 1 an şi 6 luni, potriviti stirileprotv.ro.