Sfinții Petru și Pavel sunt sărbătoriți de Biserica Creștin Ortodoxă în fiecare an, pe data de 29 iunie. Cei cu numele Petru, Pavel sau Petronela își vor sărbători ziua onomastică. Ce spune tradiția că nu trebuie să faci sub nicio formă, în această zi?
Cine au fost Sfinții Petru și Pavel
Ziua de 29 iunie este o zi importantă în calendarul creștin ortodox deoarece se celebrează Sfinții Petru și Pavel, doi dintre cei 12 apostoli care au urmat calea lui Iisus Hristos. Sunt sărbătoriți în aceeași zi, pentru că au murit în aceeași zi.

Religia creștin ortodoxă spune că Sfântul Petru guvernează peste ploaia și căldura de la începutul verii și are puterea de a arunca grindină pe pământ, în situația în care observă că oamenii s-au îndepărtat de credința în Iisus Hristos. Despre Sfântul Pavel se știe că călătorit în trei mari expediții de-a lungul vieții, perioadă în care a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură.
Sfinții Petru și Pavel: Tradiții și obiceiuri
- Dat fiind faptul că acești sfinți sunt consemnați cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox, preoții spun că în această zi nu ai voie sub nicio formă să speli, să coși, să calci și nici să lucrezi la muncile câmpului. Aceasta este cea mai importantă regulă pe care trebuie să o respecți. Sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel este considerată a fi zi de odihnă.
- Sfinții Petru și Pavel se spune că femeile nu au voie să mănânce mere pentru că altfel se vor certa cu persoanele în vârstă.
- Pentru a avea parte de spor în activități și trupuri sănătoase, este bine ca în această zi să îi pomenim pe cei trecuți în neființă și să dăm ceva de pomană la Biserică pentru ei. Acestea trebuie să conțină colaci, mere dulci, mere acrișoare și lumânări.
- Este bine ca în această zi, oamenii pistruiați să se spele pe față cu apă la miezul nopții, pentru ca pistruii să nu se mai înmulțească cu timpul.
- Tradițiile străvechi mai spun că în ziua Sfinților Petru și Pavel se celebrează și sărbătoarea lupilor, prilej prin care se renunță la capcanele puse pentru aceste animale. De asemenea, nu este voie să se tragă nici focuri de armă pentru a-i alunga.