Ce nu este bine să faci în Postul Crăciunului 2022. Tradiții și obiceiuri

Cazacu Alexandru 15.11.2022, 08:00
Ce nu este bine să faci în Postul Crăciunului 2022. Tradiții și obiceiuri

Postul Nașterii Domnului este ultimul post din anul civil și primul dintr-un an bisericesc. Conform rânduielilor bisericești, în acest an Postul Crăciunului începe pe 15 noiembrie și se încheie pe data de 24 decembrie. Află ce nu este bine să faci în Postul Crăciunului și care sunt cele mai cunoscute tradiții și obiceiuri pentru această perioadă.

Ce nu este bine să faci în Postul Crăciunului

Postul Crăciunului sau Postul Nașterii Domnului ține 40 de zile, perioadă în care cei care au decis să postească nu consumă alimente de origine animală. Conform duhovnicilor, postul este foarte important, fiind o perioadă de curățire trupească și sufletească.

Conform calendarului creștin-ortodox, Postul Crăciunului 2022 începe, după cum spuneam, pe 15 noiembrie și se încheie pe 24 decembrie, în ajunul sărbătorii Nașterii Domnului.

Ce nu este bine să faci în Postul Crăciunului, conform rânduielilor bisericești

În Postul Crăciunului nu se consumă carne, ouă, brânză și alte produse de origine animală. Cu toate acestea, există și zile în care persoanele care postesc au dezlegare la pește.

În ziua de Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului, credincioșii nu au voie să consume carne de porc, însă este bine să se mănânce preparate din pește și ouă de puică. De asemenea, în Postul Crăciunului nu se fac nunți sau botezuri, nu se cântă și nici nu se dansează.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

O vorbă din bătrâni spune că, în Postul Nașterii Mântuitorului nu ai voie să împrumuți pe cineva cu bani sau alte bunuri. Dacă faci acest lucru, banii sau bunurile le vei recupera foarte greu. De asemenea, în Postul Crăciunului nu se consumă alcool și nu se fumează.

Se mai spune că, începând de pe 20 decembrie (de Ignat) și până după Bobotează nu să se mai spală rufe și nu se mai toarce. Nici împreunarea dintre femeie și bărbat nu este permisă în Postul Nașterii Domnului.

Ce nu este bine să faci în Postul Nașterii Domnului
Ce nu este bine să faci în Postul Nașterii Domnului

Tradiții și obiceiuri în Postul Crăciunului

În Postul Crăciunului, credincioșii au mai multe restricții cu privire la alimentație, însă nu este un post atât de strict precum Postul Paștelui. Potrivit duhovnicilor, acest post este un fel de pregătire a credincioșilor pentru bucuria Sărbătorii Nașterii Domnului.  În schimb, în Postul Crăciunului, creștinii trebuie să se roage mai mult, aceasta fiind nu numai o perioadă de curățire trupească, ci și sufletească.

În unele locuri din țară, oamenii ajunează până seara târziu, așteptând răsăritul luceafărului de seară. Acesta amintește de steaua care a vestit magilor Nașterea Mântuitorului. În după amiaza zilei de Ajun se mănâncă grâu fiert, în amintirea postului  Sfântului Proroc Daniel și a celor trei tineri din Babilon.

Ce nu este bine să faci în Postul Crăciunului? Tot în Ajunul Crăciunului nu se mătură și nu se scoate gunoiul din casă. În schimb, se ține post negru și se mănâncă doar spre seară.

Conform tradiției populare, în fiecare zi din Postul Crăciunului, până pe 24 decembrie, fecioarele nemăritate adună câte o surcea. În Ajunul Crăciunului, ele vro folosi aceste surcele pentru a găti o mâncare și a-și afla ursitul.

Alte tradiții respectate în Postul Crăciunului

În Postul Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, în unele regiuni ale țării, gospodinele spală vasele cu cenușă, pentru a îndepărta orice urmă de carne sau de produse de origine animală. După Lăsatul Secului, oalele se așază cu gura în jos, deoarece se spune că astfel cei din casă vor fi protejați de boală.

În ultima zi a postului Crăciunului, preotul paroh umbla pe la casele enoriașilor cu icoana Nașterii Domnului, pentru a vesti marele praznic al Întrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria.

Ei bine, iată că am aflat ce nu este bine să facem în Postul Crăciunului, dar și care sunt unele dintre cele mai cunoscute obiceiuri și tradiții respectate în această perioadă.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cazacu Alexandru
Alexandru s-a alăturat echipei Impact.ro încă de acum doi ani. Este specializat în materiale SEO din domeniile social, știință, cultură și utile, însă îi face plăcere să scrie și...