Ce nu ai voie să faci în ziua sărbătorii Intrarea Maicii Domnului în Biserică 2021. E mare păcat, puţini credincioşi ştiu

Andra Daoud 21.11.2021, 12:37
Ce nu ai voie să faci în ziua sărbătorii Intrarea Maicii Domnului în Biserică 2021. E mare păcat, puţini credincioşi ştiu

Duminică, 21 noiembrie, se sărbătorește Intrarea Maicii Domnului în Biserică, sau Vovidenia, cum mai este cunoscută în popor. Este zi de dezlegare la pește pentru credincioșii care țin post. Ce alte obiceiuri și tradiții mai sunt legate de această sărbătoare și ce este interzis să faci.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică – obiceiuri și tradiții

În ziua de 21 noiembrie, în care se sărbătorește Intrarea Maicii Domnului în Biserică, credincioșii merg la Liturghie. Ei pot duce preparate de post și pește, care vor fi date de pomană, după ce vor fi sfințite. Tradiția spune că în această zi de sărbătoare se împart nuci, colaci și turte de mălai.

Tradiția spune ca la sate, fetele să meargă la o fântână cu o lumânare de culoare albă în mână, pentru a-și afla ursitul. Cele care fac acest lucru pot vedea în apă chipul celui cu care se vor căsători, potrivit credinței populare.

Tot în această zi de mare sărbătoare, copiii pun crenguțe de măr în vase cu apă. Acestea se țin la căldură, pentru a înmuguri, iar în noaptea de Anul Nou se folosesc pe post de sorcove, potrivit crestinortodox.ro.

Ce nu ai voie să faci în ziua sărbătorii Intrarea Maicii Domnului în Biserică 2021. E mare păcat, puţini credincioşi ştiu
Ce nu ai voie să faci în ziua sărbătorii Intrarea Maicii Domnului în Biserică 2021. E mare păcat, puţini credincioşi ştiu

Ce nu ai voie să faci în ziua de Vovidenie

Se spune că sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică nu trebuie să te găsească certat cu nimeni. Cine este implicat în conflicte în această zi, va atrage ghinionul asupra sa.

Această zi de sărbătoare este una dedicată odihnei și este interzisă munca la câmp sau prin casă, deoarece se crede că atrage ghinion și boli. Cu alte cuvinte, în ziua de Vovidenie nu se spală, nu se calcă și nu se dă cu mătura prin casă.

De asemenea, nu se consumă alimente de dulce în ziua de 21 noiembrie, fiindcă suntem în plin Post al Crăciunului. Credincioșii au însă dezlegare la pește, untdelemn și vin, așa că pot consuma produse pe bază de pește, inclusiv icre și fructe de mare.

Postul Crăciunului a început pe 15 noiembrie și se termină pe 24 decembrie. De-a lungul celor 40 de zile de post, credincioșii au 16 zile de dezlegare, în total, acest lucru făcând ca Postul Crăciunului să nu fie unul greu de ținut, în ciuda faptului că este la fel de lung ca Postul Paștelui. În afară de sărbătorile mari, toate sâmbetele și duminicile până la Crăciun sunt cu dezlegare la pește.

Urmăriți Impact.ro și pe