Ce mesaj au primit polițiștii, după priveghiul lui Emi Pian. Autor: un cetățean care a plătit sute de mii de euro taxe în ultimii ani. „Să îi facem legătura cu Vela!”

Redacția IMPACT 10.08.2020, 16:30
Ce mesaj au primit polițiștii, după priveghiul lui Emi Pian. Autor: un cetățean care a plătit sute de mii de euro taxe în ultimii ani. „Să îi facem legătura cu Vela!”

După ce polițiștii au fost prezenți la priveghiul lui Emi Pian, liderul clanului Duduienilor, un sindicat din Poliție îl ironizează pe ministrul Afacerilor Interne (MAI), după ce au primit un mesaj de la un cetățean, pe pagina de Facebook.

Ce a scris un cetățean polițiștilor de la Europol

Instituțiile de apărare din România încă se află în alertă după ce Emi Pian, liderul interlop la Clanului Duduianu a fost ucis cu sânge rece cu un cuțit de bucătărie, de către un membru al unei bande rivale. Crima a pus în alertă polițiștii din toată România, dar mai ales pe cei din Capitală care s-au deplasat la casa lui Emi Pian, unde s-a ținut priveghiul și unde nimeni nu a respectat nicio regulă de igienă sau de distanțare socială. Un cetățean român le-a scris polițiștilor de la Sindicatul Europol spunând că are nevoie de pază și de protecție pentru nunta care urmează să aibă loc în familia sa, prilej cu care urmează să fie naș.  Din mesajul transmis se poate observa teama. Iată mesajul transmis de cetățean.

„Salut. Am un eveniment cu 100-120 de persoane la care sunt naș în septembrie și am nevoie de pază, dezinfectant și măști de la MAI. Unde pot face solicitarea? Fax, e-mail etc. AM în plus câteva acte care demonstrează că în ultimii 10 ani am plătit vreo 200.000 de euro taxe și impozite. Ms”.

Iar postarea de la Sindicatul Europol arată cam așa:

„După ce MAI a păzit clanul interlop la priveghiul lui Pian, acest cetățean ne-a trimis un mesaj, spunându-ne că are nevoie de pază și protecție pentru o nuntă unde va fi naș. Aveti careva numărul de telefon al ministrului Vela, să îl putem pune în legătura? Poate face discount și la elicopter sau măcar la jandarmii călare!”, au scris în mod ironic reprezentanții de la Sindicatul Europol, pe pagina lor de Facebook.

Urmăriți Impact.ro și pe