Ce marcă este mașina cu cei mai mulți kilometri la bord din lume. Recordul e cu adevărat impresionant

23 08. 2020, 10:20

Un american a fost șoferul care a condus cei mai mulți kilometri cu aceeași mașină! Chiar dacă bărbatul a decedat în anul 2018, recordul său încă  tă în picioare și se pare că va rămâne pe primul loc pentru foarte mult timp de-acuum încolo.

Mașina care are în bord aproape 5.000.000 de kilometri și nu s-a stricat niciodată este un Volvo

Irvin Gordon, care a fost profesor toată viața sa, a condus un Volvo P1800S. Bărbatul a condus aproximativ cinci milioane de kilometri cu mașina sa Volvo, ceea ce înseamă că ar fi putut să facă înconjurul planetei de 130 de ori. Șoferul a condus mașina sa timp de nu mai puțin de 52 de ani, timp în care în bord s-au strâns nu mai puțin de  4.827.000 de kilometri, potrivit Mirror.

Bărbatul a cumpărat un Volvo P1800 S în anul 1966, cu suma de 2.650 lire, ceea ce reprezenta la vremea respectivă salariul său pe un an de zile. Bărbatul a avut înainte mai multe mașini care se tot stricau, așa că s-a decis să cumpere un Volvo.

Mașina care are în bord aproape 5.000.000 de kilometri și nu s-a stricat niciodată este un Volvo

A avut schimbat uleiul de nu mai puțin de 857 de ori și putea înconjura pământul de 130 de ori

„Nu am cumpărat mașina pentru a stabili un record” mondial, a spus el. „Am avut mai multe mașini Chevrolets care se tot stricau, așa că mi-am dorit doar ceva fiabil. Volvo nu m-a lăsat niciodată în 52 de ani”, mărturisea bărbatul în utimul său interviu acordat publicației The Sunday Times.

Americanul a plecat cu mașina în toate vacanțele sale. A luat-o chiar și în cele 9 vacanțe petrecute în Europa. Mașina i-a fost adusă pe mare sau chiar pe calea aerului în Europa, pentru a se bucura de ea. În plus, profesorul a făcut naveta zilnic la locul de muncă, aflat la 200 de kilometri depărtare, așadar kilometri s-au tot adunat în bord, până a bătut recordul mondial. 

Maşina a meritat toți banii, deoarece nu s-a stricat niciodată. Mai mult, cifrele sunt cu adevărat uimitoare, vehiculul având uleiul schimbat de peste 857 de ori. De asemenea, a avut nevoie de 30 de curele de transmisie şi 150 de bujii.

„Oamenii cred că sunt nebun de am mers atâţi kilometri cu maşina, dar şofatul este drogul meu. Am condus în vacanţe şi aveam un drum de 200 de kilometri să ajung la muncă, aşa că nici nu am realizat”, a povestit bărbatul din New York, care deţine recordul modial la cei mai mulți kilometri făcuți cu aceeași mașină încă din anul 2002, de când avea 2.300.000 de kilometri parcuşi.

Pare greu de crezut, dar pe locul 2 în acest top este tot o mașină Volvo, care are la bord nu mai puțin de 2,6 milioane de kilometri parcurși.