Ce le mai servește rușilor propaganda lui Putin despre război. „Donbasul e o cauză nobilă”

Beatrice Dumitru 12.04.2022, 14:01
Ce le mai servește rușilor propaganda lui Putin despre război. „Donbasul e o cauză nobilă”

Rusia nu și-a îndeplinit niciun obiectiv important de la declanșarea războiului din Ucraina, iar acum își concentrează atenția spre regiunea Donbas, aflată în estul fostei republici sovietice. Înainte de invazie, Vladimir Putin a recunoscut independența regiunilor separatiste Donețk și Lugansk, iar acum susține că scopul principal este de a-i ajuta pe oamenii de aici.

Vladimir Putin, despre Donbas

Președintele Volodimir Zelenski susține că mii de trupe ruse se adună pentru o nouă ofensivă în est, iar Rusia a spus că nu își va opri operațiunea militară din Ucraina pentru alte discuții de pace. Săptămâna trecută, Rusia și-a finalizat retragerea din jurul Kievului și a trimis mai multe trupe în Belarus pentru a face aprovizionarea. SUA spun că există dovezi că unele dintre acestea au început să se deplaseze spre estul Ucrainei.

Președintele Vladimir Putin le-a spus angajaților de la Cosmodromul Vostocinai că nu are nicio îndoială că obiectivele sale privind protecția Donbasului vor fi atinse, în timp ce Statele Unite consideră că Rusia a început să-și întărească și să-și aprovizioneze trupele din această regiune.

Ce le mai servește rușilor propaganda lui Putin despre război. „Donbasul e o cauză nobilă”
Vladimir Putin vrea să cucerească zona de est a Ucrainei.

Asta se va întâmpla. Nu există îndoieli. Obiectivele sunt perfect clare, sunt nobile. Scopul principal este de a ajuta oamenii din Donbass, pe care i-am recunoscut și a trebuit să o facem, deoarece autoritățile de la Kiev, încurajate de Occident, au refuzat să pună în aplicare Acordurile de la Minsk, care vizau rezolvarea pașnică a problemelor din Donbass”, a spus Vladimir Putin, citat de agenția TASS.

„Rusia nu va mai depinde niciodată de Occident”

Liderul de la Kremlin a subliniat că președintele Volodimir Zelenski a declarat public că „nu-i place” nicio clauză a Acordurilor de la Minsk, în timp ce „alți oficiali de la Kiev au spus că implementarea acestora este imposibilă”.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Le-au respins public. Ei bine, a fost pur și simplu imposibil să continui să tolerăm acest genocid care a avut loc timp de opt ani”, a adăugat acesta.

Vladimir Putin a mai spus că Rusia nu va mai depinde niciodată de Occident, după ce SUA și aliații au impus sancțiuni paralizante pentru a-l pedepsi pentru ordinul său de a invada Ucraina. El a avertizat că încercările de a izola Moscova vor eșua.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...