Postul este considerat o faptă de virtute, un exercițiu de înfrânare a poftelor trupului și de demonstrarea a voinței, o formă de pocăință și, totodată, un act de cult. Mulți dintre noi asociază postul cu interdicția de a consuma anumite alimente, însă, în realitate, lista de lucruri interzise este mult mai mare. Află, în continuare, ce NU trebuie să faci când ții post.
Pentru o bună parte din credincioși, postul înseamnă abaterea de la produse din carne, lapte și ouă, însă uită de rugăciune și, astfel, de relația cu Dumnezeu. De asemenea, în zilele noastre sunt tot mai puțini oamenii care aleg să postească, indiferent de vârstă. În timp ce unii pun această neputință pe seama anumitor boli, alții consideră postul ceva fără importanță sau rost. În realitate însă, chiar și persoanele bolnave pot posti, fiincă tocmai postul le-ar putea ajuta să se vindece.
Unii creștini văd postul ca pe o adevărată provocare, percepându-l mai degrabă ca pe o osândă și uitând să se bucure, iar nu asta cere Dumnezeu de la copiii lui. Postul trebuie înțeles ca ceva ce te ajută să fii mai bun, să te gândești de două ori înainte de a deschide gura, înainte de a-l judeca sau jigni pe cel de lângă tine, să te abții de la a mânca și bea peste măsură – lucruri pe care, de altfel, un creștin ar trebui să le facă mereu, nu numai în post.
Biblia ne prezintă nenumărate exemple ale celor care au ținut post. Însuși Mântuitorul a postit 40 de zile și 40 de nopți în pustie, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei. Când a fost ispitit de Satana, Fiul lui Dumnezeu a spus: „omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu“ – Matei 4:3.
Ce este postul
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană – scrie Sf. Simeon al Tesalonicului. Este viață și petrecere îngerească, pentru că îngerii sunt fără hrană. Este omorârea trupului, că acesta hrănindu-se, ne-a făcut morți și izgonirea patimilor este postul, căci lăcomia întărâtă patimile trupului“, notează doxologia.ro.
Când ții post cu adevărat
Adevăratul post nu stă numai în istovirea trupului, ci și în a da celui flămând bucata pe care ai vrea tu să o mănânci. (Sfântul Serafim de Sarov, Rânduieli de viață creștină, Editura Sophia, Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2007, p. 26).
Citește și: Cât de periculoasă poate fi masa de post. Alimentele care nu trebuie combinate
Postul este, în primul rând, ascultare de porunca lui Dumnezeu. Așadar, înainte de a te mândi cu performanțele tale la capitolul mâncare, asigură-te că ai făcut tot ce cere El de la tine. Pornind de la acest prin scop, putem înțelege mai bine urmarea postului, consecințele sale și așa mai departe. O vorbă simplă, dar plină de înțelepciune din poporul român spune astfel: „Faptele, nu oala cu lapte“.
Postul înseamnă deopotrivă și o disciplină a sufletului: „scopul postului nu este numai de a face deosebiri între unele mâncăruri, ci de a disciplina trupul şi puterile sufleteşti, spre uşurare şi curăţire de păcate“, spunea părintele Cleopa.
Ce nu trebuie să faci când ții post
1. Nu te lăuda că postești – după cum scrie și în Sfânta Scriptură, „să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta“ (Matei 6:3). Postul nu trebuie să devină un motiv de laudă, căci atunci este ținut de prisos. Tot în Evanghelia după Matei scrie: „când postiţi, să nu vă luaţi o înfăţișare posomorâtă, ca făţarnicii, care își sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc“.
2. Nu uita să te rogi – postul fără rugăciune este o simplă renunțare la mâncare. Umilința și rugăciunea sunt extrem de necesare atunci când ții post, deoarece relația cu Dumnezeu trebuie să primeze.
3. Oprește-te din a mai vorbi urât – Dumnezeu nu primește postul atunci când continuăm să înjurăm, să bârfim sau să ne bucurăm de răul altuia, acestea fiind doar câteva dintre lucrurile rele pe care le facem în fiecare zi. Tocmai de aceea, este bine să ne oprim din a le mai face măcar în perioada postului.