EXCLUSIV

Horia Moculescu, la un pas de leşin la un eveniment cultural. Ce se întâmplă cu îndrăgitul compozitor EXCLUSIV

Alexandru Catalan, Ana Maria Păsat 20.07.2022, 18:23
Horia Moculescu, la un pas de leşin la un eveniment cultural. Ce se întâmplă cu îndrăgitul compozitor EXCLUSIV

La cei peste 85 de ani cu care se laudă de la o vreme, Horia Moculescu a mai adăugat un „trofeu” inedit pe lista mare a succeselor sale. De data aceasta e vorba despre unul nedorit, dar foarte la modă în ultimii ani. S-a îmbolnăvit de COVID! Compozitorul a povestit, în exclusivitate pentru impact.ro, cum a trecut prin boală.

Horia Moculescu, moment de panică la un eveniment cultural

Update joi, 21 iulie 2021, ora 14:12. Horia Moculescu a fost la un pas de leșin la un eveniment cultural. Îndrăgitului compozitor i s-a făcut rău la Gala Premiilor Revistei „Actualitatea Muzicală”, unde i-a fost pregătită o diplomă de onoare pentru „O viaţă dedicată muzicii uşoare româneşti”, la Opera Națională din București.

Horia Moculescu s-a prezentat singur la eveniment și a acuzat că a rămas fără aer. Compozitorul, diagnosticat anterior cu Boală Obstructivă Pulmonară Cronică, s-a deplasat cu dificultate până la unul dintre geamurile deschise ale holului Foaierului Galben de la etajul I și cineva i-a dat o sticlă cu apă.

Participanții la eveniment s-au strâns în jurul său, iar organizatorii i-au adus un ventilator. Imediat ce și-a revenit, Horia Moculescu s-a îndreptat către sala unde era organizat evenimentul. Compozitorul a rămas până la final și a primit diploma, ridicând sala în picioare, în aplauze.

Horia Moculescu, la un pas de lesin la un eveniment cultural
Horia Moculescu

Horia Moculescu a ajuns la spital, după ce s-a infectat cu Covid-19

„Am intrat și eu în hora asta. Mai vrând, mai nevrând, a trebuit să joc! Și nu a fost chiar simplu”, a declarat Horia Moculescu pentru impact.ro. El spune că a avut nevoie de șapte zile de spitalizare, chiar dacă tulpina care l-a afectat nu a venit cu tot pachetul de simptome.

„A trebuit să stau șapte zile în spital, la Matei Balș. Totul a debutat abrupt și violent, cu o tuse multilateral dezvoltată, ca să zic așa, care m-a întors pe toate fețele. Nu am avut temperatură și mi-am păstrat și mirosul, și gustul”, precizează același Horia Moculescu.

Vaccinat cu trei doze de Pfizer, îndrăgitul compozitor, dar și interpret, afirmă că s-a putut bucura de avantajele deciziei sale de a fi făcut acest pas:

„Medicii de acolo mi-au spus că cel mai probabil fără vaccin aș fi avut mult mai multe de tras. M-au lăsat să înțeleg că am scăpat destul de bine. Acum pot ieși în public, în societate, ceea ce voi și face curând, fiindcă am fost anunțat că sunt premiat de revista Actualitatea Muzicală și am de gând să onorez evenimentul”.

Horia Moculescu spune că a avut Covid și înainte de debutul pandemiei

Pe de altă parte, Moculescu e ferm convins că s-a numărat printre cei dintâi locuitori ai planetei care s-au îmbolnăvit de COVID, înainte ca lumea să știe oficial cu ce amenințare se confruntă.

„La finele lui 2019 și începutul lui 2020 am avut de tras o răceală cumplită. Reamintindu-mi stările prin care am trecut și știind acum mult mai multe despre boala asta care ne-a înnebunit în ultimii doi ani, aș paria că am avut Covid. Așa că tuturor celor care mă întreabă dacă m-am îmbolnăvit de Covid, o chestiune la modă, le spun că da. Și adaug repede că nu o singură dată, ci chiar de două ori, ca să fiu în rând cu lumea!”, se amuză compozitorul pe seama situațiilor prin care a trecut.

Pe de altă parte, Horia Moculescu susține că nu întotdeauna Covid-ul poate fi „inamicul public numărul 1” al unei persoane în vârstă:

„La 85 de ani sau după această vârstă lucrurile sunt clare pentru toți. Stai bine și cu morala și cu moralul! Poate cu alte părți ale corpului mai puțin. Eu, spre exemplu, mă tot confrunt cu un îndărătnicia unui picior. O fac de vreo 13 ani și când l-am operat acum șase ani am crezut că voi avea parte de o bătrânețe splendidă. Nu-ți ies însă mereu toate planurile așa cum și le dorești!”.

Însă marea sa pasiune rămâne la fel de tânără ca și altădată, căci compozitorul e pregătit să revină la masa de lucru pentru crearea a noi piese. Horia Moculescu afirmă că are compuse circa 500 de piese, din care peste 350 sunt înscrise la Uniunea Compozitorilor. Dintre toate acestea, circa 100 pot fi declarate oricând șlagăre.

Urmăriți Impact.ro și pe