EXCLUSIV

Laurențiu Cazan n-a uitat-o pe Marina Voica. Îi este alături după operația la inimă: ”Păstrezi mereu o anume sensibilitate” EXCLUSIV

Simona Ecovoiu 11.10.2021, 20:09

Marele artist Laurențiu Cazan, celebru cu hit-ul „Say Something”, ne-a povestit, în interviul pentru impact.ro, despre relația cu Marina Voica, artista pe care, cândva, a adorat-o, și care anul acesta a trecut printr-o complicată operație la inimă. Dar, cântărețul ne-a mai vorbit și despre activitatea sa muzicală și despre solista Laura Bretan, pe care o consideră as-ul din mânecă al României pentru Eurovision, ediția de anul viitor.

Marina Voica și Laurențiu Cazan s-au iubit enorm, chiar dacă i-au despărțit 23 de ani. Marina are amintiri frumoase și romantice cu artistul cu voce de aur, despre care a vorbit în termeni laudativi, într-un interviu de acum câțiva ani:

”Orice ar spune lumea, Laurențiu m-a iubit. Altfel, aș fi simțit și nu m-aș fi combinat cu un bărbat atât de tânăr. Ne-am iubit unul pe altul, într-un fel special, în care muzica ne lega și mai tare. Am cântat mult timp împreună. Pentru mine, Laurențiu este un geniu muzical”.

Anul acesta, Marina a trecut printr-o complicată operație la inimă. Iar zilele trecute, după lansarea volumului ei, solista ne-a declarat, pentru impact.ro: ”Abia am terminat lansarea, am avut o zi foarte grea. A trebuit să prezint cartea, scrisă cu umor și cu fantezie. Sunt foarte obosită”. Apropiații ei susțin că, după operație, Marina Voica a slăbit enorm, și că nu cântărește mai mult de 40 de kilograme.

Laurentiu Cazan n-a uitat-o pe Marina Voica. Ii este alaturi dupa operatia la inima: ”Pastrezi mereu o anume sensibilitate” EXCLUSIV
Marina Voica si Laurentiu Cazan

Laurențiu Cazan, despre Marina Voica: ”Pentru oamenii față de care ai avut sentimente, păstrezi mereu o anume sensibilitate”

Întrebat de reporterii impact.ro dacă a păstrat o relație de prietenie cu Marina Voica, cea care, în urmă cu peste 30 de ani, îi era și parteneră de scenă, dar și de viață, Laurențiu Cazan ne-a declarat:

”Cum ar putea exista alternative, că n-am fi rămas prieteni? Știu că s-a operat la inimă, știu că recent și-a lansat o carte. Mulți mă întreabă doar despre relația noastră amoroasă, ce am trăit, dar nu mulți știu că pe noi ne-a legat foarte mult și muzica, că aveam această pasiune comună.

Cum să n-am empatie pentru Marina, care acum are 84 de ani? Cum să n-am empatie, acum, la greu, pentru o artistă precum Marina? Pentru oamenii față de care ai avut sentimente, păstrezi mereu o anume sensibilitate”.

Laurențiu Cazan crede că Laura Bretan ne-ar putea aduce Trofeul Eurovision: ”Pe ea aș paria, anul viitor. I-am compus o piesă”

Artiștii de calibru ai României mizează pe câte un nume mare, anul viitor, la Eurovision. Dacă Horia Moculescu ar trimite-o pe Dalia sau pe Andra, iată că Laurențiu Cazan pariază pe o voce tânără, care promite enorm:

”Eu investesc foarte mult în tinerii talentați. Cu tot respectul pentru alte voci, cu experiență, eu cred că Laura Bretan are mari șanse să obțină trofeul. Ea și-a mai încercat norocul și anul trecut, la finala națională, dar a ratat.

I-am compus o piesă foarte frumoasă, cu care ar putea concura și la Eurovision. Din păcate, momentan, colaborarea stagnează, din cauza pandemiei”. Laurențiu Cazan a obținut, în 1993, locul al II-lea la finala pentru Eurovision, cu piesa “Say something”.

Cum se simte, după ce a avut Covid-19: ”Mulți dintre cei care au fost bolnavi au rămas cu o sensibilitate a sistemului nervos!”

Și Laurențiu Cazan a fost diagnosticat cu temutul virus, ”Covid-19”, anul trecut. Dar a avut o formă ușoară a bolii. Chiar și așa, recunoaște că a rămas cu anume probleme:

”Am rămas cu o sensibilitate emoțională. De pildă, nu mai suport să vorbesc mult la telefon, cuvântul de ordine este oboseala. Cred că este afectat sistemul nervos!”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Simona Ecovoiu
Este reporter special în departamentul Exclusiv al Impact.ro. Absolventă a Liceului de Filologie-Istorie și a Facultății de Sociologie, a debutat în presa scrisă la Evenimentul Zilei, apoi a...