Mult așteptatul serial documentar legat de viața prințului Harry și a soției sale, Meghan Markel, a fost lansat de Netflix. Dacă în primele episoade Casa Regală a Marii Britanii a fost ocolită cât de cât de către producători, dar și de poveștile celor doi actori principali, iată că situația începe să se schimbe, ceea ce face vâlvă la Palatul Buckingham!
În primele episoade ale documentarului Netflix care aduce la lumină povestea prințului Harry și a soției sale, Meghan Markle, cei doi își etalează povestea de iubire, însă lucrurile devin mult mai serioase în episoadele următoare, când se discută despre renunțarea celor doi la îndatoririle din cadrul Casei Regale.
Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, au formulat noi critici la adresa familiei regale britanice în ultimele episoade ale serialului documentar pe care Netflix le-a lansat joi. În aceste episioade, prinţul William a fost acuzat, printre altele, că a făcut parte din atacurile comise de mass-media asupra cuplului princiar, relatează Reuters.

Prinţul William ar fi ţipat la prințul Harry, atunci când acesta l-a informat despre intenţia lui de a renunţa la îndatoririle sale regale în urmă cu aproape trei ani, a dezvăluit Harry, scrie Agerpres. Prințul Harry a vorbit despre „un joc murdar”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Este un joc murdar. Există scurgere de informaţii către presă, dar există şi plantare de informaţii în presă. Aşadar, dacă echipa de comunicare vrea să elimine un articol negativ despre angajatorul ei, ea poate să dea la schimb informaţii despre angajatorul unei alte echipe de comunicare”, a declarat prinţul Harry.
Harry și William ar fi convenit în trecut să nu facă așa ceva niciodată, văzând astfel de „trocuri” în biroul tatălui lor, actualul Rege al Marii Britanii. prințul Harry s-a simțit însă trădat când a văzut că fratele său a făcut exact ceea ce cei doi ar fi convenit să nu se întâmple niciodată între ei.
„Aş fi preferat să fiu distrus mai degrabă în presă decât să fac acest joc, să practic acest business al schimbului de informaţii. Să văd că biroul fratelui meu copiază exact acel lucru pe care noi doi ne-am promis că nu îl vom face niciodată, a fost ceva sfâşietor”, a declarat prinţul Harry.
Harry şi Meghan, care deţin titlurile de duce şi ducesă de Sussex, au renunţat la îndatoririle lor oficiale în cadrul casei regale britanice în martie 2020, spunând că doreau să îşi continue vieţile în Statele Unite, departe de hărţuirile presei, despre care cei doi au spus că ameninţau să le distrugă sănătatea mintală.
Prințul Harry a vorbit despre o reuniune de criză organizată la Castelul Sandringham cu două luni înainte ca el să renunțe la îndatoririle sale. S-a țipat mult în acea întâlnire, la care a participat și regretata Regină Elisabeta a II-a.
„A fost îngrozitor să îl văd pe fratele meu ţipând şi strigând la mine şi pe tatăl meu spunând lucruri care pur şi simplu nu erau adevărate, în timp ce bunica mea stătea tăcută acolo şi, întru-un fel, părea că încasa toate loviturile”, a dezvăluit cel mai mic dintre fiii regelui Charles al III-lea.
Atât biroul de presă de la Palatul Buckingham, cât şi cel al prinţului William, Kensington Palace, au anunţat că nu vor face declaraţii în legătură cu documentarul lansat de Netflix.