Ce face și unde se află Marcel Pavel, după ce a scăpat de nemilosul virus. Mesaj tranșant pentru “detractorii care au aruncat cu venin”

Rădulescu Valentin 09.07.2020, 16:55

Marcel Pavel s-a confruntat de curând cu noul tip de virus, dar din fericire a scăpat și se află într-o stare bună. Pentru a se relaxa și a uita de toate cele întâmplate, artistul s-a retras pentru o perioadă de timp la locul lui preferat.

Unde se afla acum Marcel Pavel?

După ce a fost externat din spital, Marcel Pavel a decis să se bucure de puțin timp cu familia, așa că artistul a plecat din București și a ajuns la Câmpulung Muscel. Artistul a petrecut mai mult timp cu Yuvelania, fetița sa, care a experimentat din plin viața la țară. Într-un videoclip pe Facebook, Marcel Pavel le arată fanilor o parte din bucuria micuței.

„Bună seara, dragii mei prieteni! Am inspirat aer curat, într-un cadru natural superb, în orașul Câmpulung Muscel, orașul meu de suflet, locul meu de dor!! Aș dori să le mulțumesc celor care s-au rugat pentru mine și mi-au fost alături în clipele dificile ale vieții mele prin care am trecut și trec!

M-am rugat pentru voi! M-am rugat și pentru detractorii care au aruncat cu venin! M-am rugat, spunând: „Doamne , scoate veninul din oameni și înlocuiește-l cu…..miere”! Amin! Dumnezeu să ne ocrotească”, a spus Marcel Pavel pe rețelele de socializare.

Ce face și unde se află Marcel Pavel, după ce a scăpat de nemilosul virus. Mesaj tranșant pentru “detractorii care au aruncat cu venin”
Ce face și unde se află Marcel Pavel, după ce a scăpat de nemilosul virus. Mesaj tranșant pentru “detractorii care au aruncat cu venin”

Marcel Pavel nu este pacientul zero de la Antena 1

Mihai Gâdea a vorbit recent despre incidentul petrecut pe platourile de filmare la ”Te cunosc de undeva”, acolo unde mai multe vedete au fost infectate cu virusul. Potrivit declarațiilor făcute, în urma anchetelor epidemiologice, Marcel Pavel nu a adus virusul, ci la luat de la o altă persoană infectată.

„A apărut informația că Marcel a venit pe platourile de filmare de la Te cunosc de undeva infectat şi i-a infectat pe ceilalţi, sunt mai mulți infectați. Eu nu am să dau multe detalii, pentru că nu este rolul meu, dar în urma investigaţiilor epidemiologice care s-au făcut, nu Marcel Pavel a adus virusul pe platouri, s-a întâmplat să fie altcumva, de la o altă persoană. Şi acela este un alt caz public. Marcel acolo s-a infectat, nu a adus el virusul”, a spus Mihai Gâdea în cadrul emisiunii ”Sinteza zilei”.

Urmăriți Impact.ro și pe