Carmen Brumă profită de orice ocazie pentru a face mișcare. Iubita lui Mircea Badea nu ia pauză de la exerciții nici măcar în vacanță sau atunci când se află la filmări. Recent, vedeta și-a surprins fanii cu o ipostază în care a apărut pe Instagram. Ce a făcut în culise, într-o pauză de filmare, imaginele au fost publicate chiar de ea pe internet.
Carmen Brumă își împarte timpul între proiecte personale ce țin de fitness și nutriție și filmări pentru Antena 1. Iubita lui Mircea Badea apare săptămânal la emisiunea MediCOOL, iar pentru filmări petrece ore multe pe platouri. Atunci când are puțin timp liber, în culise, Carmen Brumă profită pentru a face mișcare și pentru a testa echipamentele pe care urmează să le prezinte în emisiune.
Așa s-a întâmplat și recent, când Carmen a postat pe Instagram Stories o filmare făcută în culise, la Antena 1. Îmbrăcată cu o rochie neagră, lungă, vedeta sare coarda. Ținuta elegantă nu a împiedicat-o pe Carmen să facă mișcare și să le arate celor care o urmăsesc să se poate face sport în orice situație.
De altfel, partenera lui Mircea Badea nu face pauză de la antrenamente nici atunci când se află în vacanță. Carmen Brumă și-a făcut un obicei din a se antrena în camerele de hotel, pe terasă sau lângă piscină, atunci când se află în deplasare.
Carmen Brumă, Mircea Badea și fiul lor au petrecut recent câteva zile în Bulgaria, la un hotel cu regim all inclusive. Întoarsă din vacanță, vedeta le-a dat câteva sfaturi celor care o urmăresc online, pentru ca aceștia să nu se îngrașe în concediu. Carmen Brumă a explicat cum procedează ea pentru a nu se întoarce din vacanță cu kilograme în plus.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„M-am întors dintr-un weekend ‘all inclusive’ în Bulgaria și m-am gândit să vă scriu câteva ‘strategii’ care să vă ajute să vă satisfaceți toate poftele culinare și să treceți fără kilograme în plus peste vacanțele în sistem ‘all inclusive’. La mine funcționează următoarea combinație:
MIC DEJUN consistent, de exemplu omletă cu legume proaspete, pâine, o felie mică de brânză, cafea. După micul dejun încerc să mă mișc cât mai mult, fie fac un antrenament scurt în cameră (aprox. 20 min) de genul celor din programele mele, fie înot, alerg, merg etc.
PRÂNZUL e momentul în care mănânc alimentele periculoase de care îmi este poftă (de obicei dulciuri în cazul meu și foarte rar pizza, paste etc). De cele mai multe ori renunț la mâncare și mănânc doar desert sau mănânc o salată (sau o supă) și apoi desert.
CINA e de cele mai multe ori ‘regulamentară’, o sursă de proteine (pește, friptura slabă, creveți etc) cu salată. ALCOOL beau rar, să zicem maximum 2 pahare cu vin roșu într-o vacanță de 7 zile.
Încerc să-mi monitorizez pașii făcuți zilnic și să fiu constant în jurul valorii de 10 000 sau peste”, a scris Carmen Brumă pe contul său de socializare.