În Israel a fost descoperit recent un ”cap” de lut care l-ar putea reprezenta pe Yahweh, adică pe Dumnezeu. Potrivit celor 10 porunci, israeliților le este interzisă crearea unui astfel de chip. Experții arheologi susțin că așa ceva nu ar fi posibil, scrie revista Descopera.ro.
Una dintre cele 10 porunci lăsate de Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai spune ”să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul.” Descoperirea făcută de arheologi l-ar reprezenta pe Yahweh, adică pe Dumnezeu, însă potriviti Bibliei, israeliții antici nu aveau voie să creeze astfel de figurine.
Capul din lut măsoară 5 centimetri și a fost găsit de arheologi în în ruinele unei mari clădiri care ar fi putut fi un palat, la situl Khirbet Qeiyafa, în Israel, a scris Yosef Garfinkel, directorul Institutului de Arheologie de la Universitatea Ebraică.
Profesorul Yosef Garfinkel este de părere că obiectul ar putea face parte dintr-un întreg ansamblu de obiecte, având în vedere finisajul precis al lucrării.
„Datorită faptului că baza gâtului figurinei este bine lucrată, capul putea fi atașat cel mai probabil la alt obiect, fie un corp sau un vas de lut”, a scris Garfinkel într-un articol publicat recent în Biblical Archaeology Review.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Capul are ochi pătrunzători, urechi și un nas. De asemenea, urechile sunt găurite, așa că figurina ar fi putut purta cercei. În jurul vârfului capului există o serie de găuri”, care ar putea face parte dintr-un obiect ornamental pentru acoperirea capului, a mai scris Garfinkel.
În plus, alături de repectivul chip au mai fost descoperite mici figurine în formă de cai și o reprezentare a unui bărbat cu barbă și un cap plat, trăsături pătrunzătoare și urechi găurite pentru bijuterii.
Experții, însă, resping teoria lui Garfinkel pe motiv că orice astfel de reprezentări ale „lucrurilor care sunt sus în ceruri” ar fi fost interzise în acea perioadă.