Ce este Casa cu Zodii din Târgoviște și care este povestea tragică a proprietarului său

Daniela Alexandru 16.11.2021, 16:33
Ce este Casa cu Zodii din Târgoviște și care este povestea tragică a proprietarului său

Arhitectul italian Romano de Simon și-a pus amprenta asupra orașului Târgoviște prin creațiile sale arhitecturale inedite sau de o frumusețe aparte. Este și cazul unei case din mijlocul orașului, din imediata apropiere a Primăriei Municipiului, care este cunoscută drept Casa cu Zodii și Ceas sau Casa Irimescu Cândești.

Ce este Casa cu Zodii din Târgoviște

Casa cu Zodii a fost ridicată în anii ‘30 ai secolului trecut pe planurile arhitectului de origine italiană, Romano de Simon. Edificiu impresionant, Casa cu Zodii iese în evidență prin cele douăsprezece basoreliefuri, ce reprezintă cele 12 zodii, precum și un ceas care indică ora 12 și 7 minute. Povestea exactă a acestor însemne nespecifice zonei nu se cunoaște exact, însă se presupune că Romano de Simon s-ar fi inspirat din basoreliefurile cu semne zodiacale de la Catedrala din Parma, având în vedere că arhitectul și-a finalizat studiile la Academia de Belle Arte de acolo.

În ceea ce privește ceasul, se presupune că acesta ar fi unul solar, în condițiile în care la vremea construirii casei, nu existau blocurile ce acum blochează lumina soarelui.

Casa cu Zodii se mai numește și Casa Irimescu-Cândești, luând numele fostului proprietar, figură publică și politică a vremii, cu care viața nu a fost prea blândă. Tată a doi copii, o fată și un băiat, Irimescu Cândești își vede fata plecată din oraș ca să se mărite, pentru că era extrem de urâtă și de încrezută și nu găsește pe nimeni ca să o ia de soție. Apoi, fiul său pleacă la Charlottenburg, lângă Berlin, după ce nu reușește să ia la facultatea de medicină. Nu reușește, însă, să se mai întoarcă deoarece va cădea pradă bombardamentelor anglo-americanilor asupra Berlinului.

Povestea tragică a proprietarului Casei cu Zodii nu se termină, însă, aici. Fiind un reprezentat de seamă al liberalismului, făcând parte din conducerea PNL Dâmboviţa, atunci când vin la conducere comuniștii fostul lider liberal a încercat să facă un compromis cu noua putere, crezând că poate va salva cumva casa și averea, lucru ce nu s-a întâmplat.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Ion Irimescu a fost alungat din proprietatea sa și a murit în condiții mizere într-o căsuță dintr-o suburbie a orașului.

Urmăriți Impact.ro și pe