EXCLUSIV

Ce are de gând Nicole Cherry să facă în ceea ce priveşte cariera de cântăreaţă: „Dumnezeu a vrut să se întâmple așa” EXCLUSIV

Alexandru Catalan 28.01.2022, 18:31
Ce are de gând Nicole Cherry să facă în ceea ce priveşte cariera de cântăreaţă: „Dumnezeu a vrut să se întâmple așa” EXCLUSIV

Nicole Cherry, 23 de ani, poate cea mai proaspătă mămică din showbizul românesc, pare să nu stea o clipă liniștită. La două luni de când și-a adus pe lume fetița, pe Anastasia Maria, pe care o alintă deja cu formula „cel mai frumos copil din lume”, Nicole a decis să facă mai multe schimbări în viața ei.

Ce planuri are Nicole Cherry cu cariera ei. Tocmai a făcut anunțul

De când a devenit mamă, întreaga agendă a lui Nicole Cherry se învârte în jurul Anastasiei, așa că cea mai mare parte a orelor din zi și din noapte, fiindcă la un copil mic trebuie să fii mai mereu în alertă, și le petrece lângă păutuțul micuței. Însă artista a făcut deja și o serie de modificări ale propriului program.

„Am decis, în măsura posibilităților, să revin și la viața de dianinte, dacă o pot numi așa. Adică merg iar la sală, dar și la studioul de înregistrăi. Muzica face parte din viața mea de aproape un deceniu, așa că marea dragoste, sau măcar una dintre ele, nu se poate uita!”, a declarat pentru impact.ro, Nicole Cherry.

Ce planuri de viitor are Nicole Cherry
Ce planuri de viitor are Nicole Cherry

Micul său secret

Artista admite, râzând, că a făcut și alte schimbări, cum a fost cea de look, foarte recentă, când și-a tuns scurt părul, un gest aproape fără egal în viața ei, dar a cărui motivație preferă să o păstreze doar pentru ea.

„Anastasia e un copil minunat, dar cu momente în care o mai apucă una sau alta și în care mai face câte o năzbâtie, dacă pot spune așa ceva la doar două luni. Ne chinuim cu colicii ăștia, dar cine scapă de amenințarea lor? Am avut un mare noroc cu mama, dar și cu iubitul, cu Florin, care mă ajută foarte mult în creșterea micuței. Dacă vreți să vă spun și un mic secret al meu, atunci aflați că tata e foarte mândru de Florin al meu. Chiar mi-a spus asta și a crescut inima în mine!”, oferă mici amănunte din intimitatea sa proaspăta mămică.

„Tata ridică din umeri…”

Pentru a-și mai alinta dorul de spectacole și de fani, Nicole a trecut deja la înregistrări și la „lansări locale”, pe rețele de socializare:

„Vor trece timpurile astea chinuitoare și vom relua cu toții spectacolele. Îl tot întreb pe tata, care e și impresarul meu, cum mai stăm, dacă avem vreo propunere, dar el, săracul, ridică din umeri, îmi spune să mai am puțină răbdare și mă încurajează. Într-un fel, stau și mă gândesc că poate Dumnezeu a vrut să se întâmple așa, ca să am mai mult timp de petrecut cu cea mică!”.

Mama sa, un ajutor de nădejde

Pe de altă parte, Nicole recunoaște că are de învățat în aceste zile și rolul de mama.

„Mă bucur că mama e lângă mine, fiindcă nu știu dacă m-aș fi descurcat în câteva situații mai delicate. Mă gândesc și la ea, săraca, fiindcă și sora mea mai mare, Carla, e și ea mămică, de aproape doi ani și trebuie să se împartă între mine și ea! Însă atunci îmi sar în ajutor fie Florin, fie tata, care a constatat deja că trebuie să pună bani deoparte, spun asta ca să amuz, atât pentru cele două fiice, cât și pentru cele două nepoțele!”, adaugă îndrăgita solistă.

Urmăriți Impact.ro și pe