Ce animale sunt protejate de lege în România. Nimeni nu are voie să le vâneze

Emanuela Pană 14.10.2021, 09:10
Ce animale sunt protejate de lege în România. Nimeni nu are voie să le vâneze

La fel ca în alte state, în România există mai multe specii de păsări și animale protejate prin lege, pentru ca ele să nu dispară, așa cum s-a întâmplat cu castorul, bourul, marmota sau vulturul zăgan. Din dorința ca aceste vietăți să se înmulțească, braconierii nu au voie să le vâneze. Află, în continuare, care sunt speciile ocrotite prin lege.

Ce animale sunt protejate de lege în România

Fauna României a fost și încă mai este una dintre cele mai interesante și diversificate de pe „Bătrânul Continent“, iar asta se datorează reliefului variat și a condițiilor climatice prielnice. Cu toate acestea, în ultimul secol s-au produs dezechilibre majore, majoritatea datorate atitudinii nepăsătoare a oamenilor, precum și a iresponsabilității autorităților, care au pus mai presus de miracolul naturii interesele economice și care au ignorat faptul că prejudicierea unui ecosistem este aproape imposibil de reparat.

Așa se face că, din păcate, din cauza braconierilor câteva specii au dispărut deja de pe teritoriul țării noastre. De exemplu, se spune că ultimul vultur bărbos din România ar fi fost împușcat în anul 1927. Întâmplarea face ca la 80 de ani distanță, vulturul bărbos să reapară în țara noastră, fiind văzut însă într-un singur exemplar. Ce este așa special la această pasăre? Ei bine, vulturul bărbos este, în primul rând, cea mai mare pasăre din Europa, măsurând aproximativ trei metri, deosebindu-se prin coada lungă, în formă de X.

La rândul lor, zimbrii, care trăiau în zona Maramureșului odinioară, au rămas într-un număr extrem de redus în România. În prezent, aceștia mai pot fi văzuți doar în rezervațiile naturale, cum este cea din Hațeg, județul Hunedoara.

Bourul, simbolul de pe stema Moldovei, este o altă specie care a dispărut din România, în secolul al XVII-lea.

Dacă în cazul unor specii de păsări și animale nu se mai poate face nimic, dispărând fără urmă, autoritățile încearcă acum să protejeze acele animale rare care încă mai există pe teritoriul țării.

Citește și: Animalele cărora le place alcoolul. Unele se îmbată chiar destul de des

Nimeni nu are voie să le vâneze

În prezent, protejații faunei românești sunt atât mamifere, cât și păsări, pești sau chelonieni (broaste testoase). Existența lor este ocrotită prin lege, astfel încât ele să nu dispară. Prin urmare, braconierii nu au voie să le vâneze.

Care sunt păsările și animalele protejate prin lege din România
Care sunt păsările și animalele protejate prin lege din România

Mii de specii de animale rare sunt pe cale de dispariție de la un an la altul, tocmai pentru că ajung să fie vânate sau pentru că nu mai au surse de hrană. Un alt factor important care duce la scăderea semnificativă a numărului de exemplare dintr-o anumită specie este distrugerea ariilor protejate de braconaj.

Iată care sunt speciile de păsări și animale protejate prin lege în România:

Nume comun – Nume științific

  • Aspretele (Popetele) – Romanichtys valsanicola;
  • Păstrăvul – Salmo trutta fario;
  • Lostriţa – Hucho hucho;
  • Broasca ţestoasă dobrogeană – Testudo graeca ibera;
  • Broasca ţestoasă din Oltenia – Testudo hermanni hermanni;
  • Şarpele de nisip – Eryx jaculus turcicus;
  • Şarpele lui Esculap – Elaphe longissima;
  • Şopârla de nisip – Eremias arguta deserti;
  • Vipera – Vipera ursinii renardi;
  • Cocoşul de mesteacăn – Lyrurus tetrix;
  • Cocoşul de munte – Tetrao urogallus;
  • Corbul – Corvus corax;
  • Dropia – Otis tarda;
  • Râsul – Lynx lynx;
  • Spârcaciul – Otis tetrax;
  • Egreta mare – Egretta albă;
  • Egreta mică – Egreta garzetta;
  • Lebăda cucuiată – Cygnus olor;
  • Lebăda de iarnă – Cygnus cygnus;
  • Lopătarul – Platalea leucorodina;
  • Pelicanul comun -Pelecanus onocrotalus;
  • Pelicanul creţ – Pelicanus crispus;
  • Piciorongul – Himantopus himantopus;
  • Stârcul cenuşiu – Ardea cinerea;
  • Sfrânciocul mare – Laxius excubitor;
  • Rândunica – Hirundo rustica;
  • Şerparul – Circaetus ferox;
  • Şorecarul comuna – Buteo buteo;
  • Şorecarul încălţat – Buteo lagopus;
  • Uliul alb – Circus macrourus;
  • Uliul sur – Circus pyargus;
  • Viesparul – Pernis apivorus;
  • Vînturelul de seară – Falco vespertinus;
  • Vînturelul roşu – Falca tinunculus;
  • Vulturul codalb – Haliaëtus albicilla;
  • Vulturul hoitar – Neophron percnopterus;
  • Vulturul pescar – Pandion haliaëtus;
  • Vulturul pleşuv sur – Gyps fulvus;
  • Vulturul pleşuv brun – Aegypius monachus;
  • Gaia roşie – Milvus milvus;
  • Huhurezul de pădure – Strix aluco;
  • Huhurezul mare – Strix uralensis;
  • Liliac – Liliecii;
  • Capra neagră – Rupicapra rupicapra;
  • Ursul carpatin – Ursus arctos;
  • Zimbrul – Bison bonasus.
Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...