Ce alcoolemie ai dacă bei o bere, de fapt. Un polițist român a făcut testul la fiecare 15 minute

Mihnea Tălău 16.08.2023, 10:24
Ce alcoolemie ai dacă bei o bere, de fapt. Un polițist român a făcut testul la fiecare 15 minute

Octavian Perţea, poliţistul orădean ajuns vedetă pe YouTube, a făcut un test practic pentru a le arăta șoferilor ce alcoolemie iese după ce consumi o bere. El a desfăcut o sticlă cu bere și imediat după ce a terminat-o a făcut un test cu un etilotestul, valoarea afișată fiind de 0,28.

Ce alcoolemie ai după ce ai băut o singură bere

„Nu mă așteptam să fie o valoare așa de mare, probabil că e așa și din cauza faptului că am făcut testul imediat după ce am terminat berea”, a afirmat polițistul.

După 15 minute a repetat testul, aparatul arătând o valoare de 0,09 mg/l.

„Asta înseamnă că este contravenție (n.r. alcoolemie între 0,01 și 0,40 mg/l), se dă o amendă de 1305 lei și se suspendă permisul pentru 90 de zile”, a precizat polițistul Octavian Perțea.

Omul legii a repetat testul după alte 15 minute, adică la o jumătate de oră de când a băut berea. Etilotestul a arătat o valoare de 0,08 mg/l.

„Bineînțeles că aveți posibilitatea să solicitați recoltarea de probe biologice de sânge, dar între timp sunt convins că alcoolul a intrat și în sânge, deci probabil în sânge va fi alcoolemia mai mare”, a precizat polițistul.

După 45 de minute după ce a băut berea, polițistului i-a ieșit pe aparatul etilotest o alcoolemie de 0,06. La o oră după ce a băut berea, testul a arătat cifra de 0,05 mg/l.

În cât timp se elimină alcoolul din sânge

Specialiștii spun că viteza de eliminare a alcoolului din sânge depinde de mai mulţi factori. Ne gândim inclusiv la sexul persoanei respective, pentru că femeile elimină mai repede alcoolul din sânge decât bărbaţii.

Viteza de eliminare a alcoolului din sânge mai depinde de vârsta persoanei respective, de alimentele ingerate, dar şi de momentul zilei, ştiut fiind faptul că alcoolul se metabolizează mai repede la sfârşitul zilei.

În principiu, vorbim de o viteză de eliminare a alcoolului din sânge de 16 mg alcool/100 ml sânge pe oră. Concret, asta înseamnă că un şofer care are o alcoolemie de 1,6 la mie are nevoie de minim 10 ore pentru a ajunge la o alcoolemie 0.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...