Ce a făcut Vlăduța Lupău în apartamentul părinților. Imaginile cu ea au ajuns în mediul online. ”Ați văzut în ce hal a fost”

Ana Anitoiu 22.08.2021, 12:38

Vlăduța Lupău le-a dezvăluit fanilor ei ce a făcut în apartamentul părinților ei, aflat în orașul din Șimleu Silvaniei, județul Sălaj. Tânăra cântăreață n-a stat prea mult pe gânduri, în ciuda faptului că a copilărit acolo.

Ce a făcut Vlăduța Lupău în apartamentul în care a copilărit

Dacă cele mai multe persoane preferă ca locurile în care au copilărit să rămână la fel ca întotdeauna, Vlăduța Lupău s-a hotărât să renoveze apartamentul în care a crescut. Vedeta le-a arătat fanilor ei rezultatul, într-un tur virtual, precizând că mai are doar câteva lucruri de pus la punct – să aducă o masă și o hotă în bucătărie și să monteze oglinda de la baie.

”Pentru că ați fost curioși, am venit la apartament și o să vă fac un tur înainte ca eu să plec la Cluj. Așa arată acum living-ul. Simplu, frumos, adică eu cred că este frumos. Mi se pare foarte drăguț. Așa arată acum bucătăria. Eu sunt super încântată de ce-am făcut aici. Avem scaune. N-avem masă încă și n-avem hotă, dar va urma oricum. Ce-a fost și ce-a ieșit.

Pe hol, ca să fie mai mult spațiu de depozitare, am făcut uși glisante cu oglinzi. Iar baia acum arată așa. Aici va fi pusă oglinda, care, vedeți, este aici. Așa arată acum și camera care cândva era a mea. Mai lipsesc draperiile, care sunt la croitor. Așa arată acum camera lui Bogdan (fratele ei, n.r.). Când eram mici ne certam extrem de mult de la camere pentru că eu voiam să stau în toate. Cu siguranță, și acum dacă ar fi să stăm aici, ne-am certa ca frații”, a spus ea.

Ce a facut Vladuta Lupau in apartamentul parintilor. Imaginile cu ea au ajuns in mediul online
Vladuta Lupau

Cum și-a renovat Vlăduța Lupău apartamentul

În imaginile pe care le-a arătat Vlăduța Lupău se vede că artista a optat pentru nuanțe deschise și odihnitoare. Pentru living a ales un bej deschis, inclusiv pentru un colțar confortabil. Aceeași culoare i-a fost pe plac și pentru bucătărie, unde a adus scaune verzi ca pată de culoare.

Baia are o chiuvetă atipică, neagră, un dulap albastru, iar robinetul și dușul sunt aurii. Pentru un dormitor a cumpărat un pat matrimonial tot bej. Vedeta a amenajat și o cameră pentru copii, cu un tapet cu animale precum un urs și o pisică și un covor cu imaginea unui iepure. Și aici nuanțele sunt pastelate și predomină bejul și rozul. Deschideți galeria foto de mai sus!

”Sunt foarte fericită că a ieșit atât de frumos, zic eu, apartamentul. Ați văzut și voi în ce hal a fost. Mai ales că este apartamentul în care eu am crescut, până ne-am mutat la casă și mă bucur că l-am făcut așa”, a mai spus Vlăduța Lupău pe Instagram.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...