Naomi Osaka a câștigat finala US Open 2020 pentru a doua oară în carieră și a ales să se bucure într-un mod surprinzător. Imediat după câștigarea partidei în fața experimentatei Victoriei Azarenka, japoneza Naomi Osaka s-a relaxat câteva secunde direct pe teren.
Fostul număr 1 mondial Naomi Osaka, în vârstă de 22 de ani, a reușit în mod spectaculos, sâmbătă seara, să revină în joc și să o învingă pe Victoria Azarenka, în vârstă de 31 de ani, și ea un fost nr.1 WTA. Astfel și-a adăugat în palmares al treilea turneu de Grand Slam.
Japoneza a câștigat al treilea trofeu de Grand Slam în tot atâtea finale jucate, o performanță care nu mai fusese atinsă din 2002, de la Jennifer Capriati. Osaka a învins-o pe Victoria Azarenka (Belarus) după trei seturi dramatice și oscilante: 1-6, 6-3, 6-3, comentează wtatennis.com. Partida desfășurată pe Arthur Ashe Stadium a durat două ore fără 7 minute, iar japoneza a avut un start prost, dar și-a revenit în mod miraculos.

După punctul final câștigat, Naomi Osaka s-a întins pur și simplu pe teren, unde și-a tras sufletul și s-a bucurat de performanța pe care tocmai ce o obținuse. A făcut-o însă într-un mod domol, dar sigur.
„Da, am facut asta pentru ca tot timpul ii vad pe ceilalti cazand la pamant, dar m-am gandit ca te poti accidenta daca faci asta, asa ca am ales varianta sigura”, a fost răspunsul japonezei Naomi Osaka.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Japoneza a spus că nu vrea să mai joace niciodată o finală cu Azarenka. „In primul rand, vreau sa o felicit pe ‘Vika’. De fapt nu vreau sa mai joc cu tine in finale. Nu mi-a placut meciul asta, a fost foarte greu pentru mine. Am invatat multe din aceasta partida”, a fost mesajul transmis de Naomi Osaka în cadrul discursului său.
După succesul înregistrat la US Open, Naomi Osaka va înainta șase poziții în clasamentul WTA și ajunge pe podium, fiind chiar în spatele Simonei Halep (nr. 2 WTA). Pe cele două le despart 576 de puncte.
Pentru cele 7 meciuri câștigate la US Open 2020, Naomi Osaka va încasa un cec în valoare de 3,000,000 de dolari, suma totală care înseamnă câte $428,571 de dolari pentru fiecare succes.