Fostul primar din Balș n-a pierdut timpul, după ce a rămas fără funcția de edil al orașului pe care a exercitat-o timp de trei mandate. Imediat ce i-a fost clar că rezultatele alegerilor locale nu îi erau favorabile, Mădălin Ady Teodosescu a pornit într-o misiune de ultimă oră pentru a-și salva soția.
La data de 27 septembrie 2020, Mădălin Ady Teodosescu a pierdut categoric alegerile locale și a rămas fără funcția de primar al orașului Balș, după ce a exercitat trei mandate. Însă, înainte de a se desprinde de scaunul de edil, a avut grijă să rezolve a problemă a soției sale, Geanina Domnica Teodosescu. Pentru liniștea partenerei lui, a început o operațiune foarte rapidă în administrația locală.
Mai exact, la data de 2 octombrie 2020, fostul primar din Balș a dat o dispoziție prin care a aprobat transferul, în interesul serviciului, al soției sale, Geanina Domnica Teodosescu, șef serviciu la Inițiativă, Dezvoltare Locală și Achiziții Publice, din cadrul Primăriei Balș, la Inspectoratul Județean în Construcții Olt, în funcția vacantă de inspector-șef județean. Se pare că partenera lui de viață nu a dorit să rămână la Primărie fără soțul ei.

Viteza cu care s-a rezolvat problema a fost extraordinară. În aceeași zi, fostul primar din Balș, județul Olt, a emis o comunicare către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Documentul arăta că el era de acord ca soția lui să meargă inspector-șef la ISC Olt, cu data de 5 octombrie 2020. În plus, edilul a menționat că avea și acordul scris al partenerei lui cu privire la transferul dorit.
Tot în ziua de 2 octombrie, printr-o adresă de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, ministrul de resort, Ion Ștefan, l-a rugat pe primarul în exercițiu, dar care a pierdut alegerile, să fie de acord cu transferul soției sale – șefă la ISC Olt. Pe marginea documentului, în dreapta-sus, Mădălin Ady Teodosescu și-a dat acordul. Astfel, transferul a fost unul fulgerător, în interesul soției fostului edil.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Transferul realizat de fostul primar din Balș se înscrie în rândul poveștilor inedite ale primarilor din România. Într-un alt capăt al țării, recent, Curtea de Apel Cluj a decis confiscarea sumei de peste 560.000 de euro, echivalentul a 2,7 milioane de lei, de la primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş. Aceasta după ce a fost descoperită o neregulă de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI) – ce nu a intervenit înainte de transferul din Olt.
Mai exact, în luna iulie 2019, Agenţia Naţională de Integritate a descoperit o diferență nejustificată de peste 2,7 milioane de lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către edilul Cătălin Cherecheş, în perioada 26 iunie 2012 – 31 decembrie 2017. Astfel, ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj pentru a se putea verifica situația. Primarul a spus că a primit o moștenire colosală de la mama sa. Mai multe detalii despre problemele referitoare la averea primarului Cătălin Cherecheş puteți citi AICI!