Ce a băut un oltean a doua zi după Revelion ca să „se dreagă”. Medicii nu au mai auzit niciodată de aşa ceva

Stan Filon 02.01.2022, 13:00
Ce a băut un oltean a doua zi după Revelion ca să „se dreagă”. Medicii nu au mai auzit niciodată de aşa ceva

Camerele de gardă au devenit neîncăpătoare, zilele acestea, pentru românii care au petrecut cam mult de Crăciun și Revelion. Unii au făcut excese alimentare, pe când alții au consumat alcool în cantități pe care nimeni nu le-ar recomanda. Cu toții au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar unele cazuri i-au șocat chiar și pe medicii cu experiență de la Urgențe.

Iată ce a băut un oltean a doua zi după Revelion ca să „se dreagă”

Ambulanțele au fost foarte solicitate atât de Crăciun, cât și de Revelion, în toată țara. Acestea au dus spre spitale pacienți cu tot felul de probleme, ba cauzate de mâncarea în exces, ba amețiți bine de aburii alcool-ului. Așa s-a întâmlat și în județul Olt, unde zeci de persoane au cerut ajutor la 112. Unul dintre cazuri i-a lăsat însă cu gura căscată și pe medici. Aceștia au aflat că un bărbat a băut un litru de țuică în câteva minute, ca pe apă, pentru a „se drege” după beția de cu o seară înainte. Efectul a fost rapid: a căzut la pământ și a intrat în comă.

„Am avut multe apeluri şi în cursul nopţii, dar şi acum. Am luat chiar acum (sâmbătă, 1 ianuarie 2022) din Slatina un bărbat în comă alcoolică, de la domiciliu. Nu mişca, nu mai avea nicio reacţie. Băuse un litru de ţuică, el fiind gata beat de aseară, dar acum, să se dreagă, a băut un litru de ţuică în 5-10 minute. A băut-o ca pe apă, să-şi revină. Bărbat, 48 ani, a sunat fratele să ceară ajutor“, a menţionat medicul de gardă al SJA Olt.

Iata ce a baut un oltean a doua zi dupa Revelion ca sa se dreaga
Iata ce a baut un oltean a doua zi dupa Revelion ca sa se dreaga

Mahmureala trece cu multă apă, nu cu alcool

Mahmureala este o stare tare neplăcută, iar medicii spun că în acest caz celra zicală „cui pe cui se scoate” nu se aplică deloc. Personalul medical recomandă pentru această situație consumul de apă pentru hidratare, la fel consumul de fructe, iar citricele sunt o bună alegere, cu acelaşi effect.

Tradiționala zeamă de varză ar putea să complice mai mult lucrurile pentru unii români care suferă de mahmureală, deoarece acești s-ar putea trezi și cu creșterea tensiunii arteriale, din cauza conținutului ridicat de sare, așa că este de evitat.

A fost activitate intensă și în București, unde au fost înregistrate în numai 24 de ore peste 1.000 de apeluri prin 112, potrivit managerului SABI, Alis Grasu. Mai exact, din data de 31 decembrie, de la ora 8:00 şi până pe data de 1 ianuarie, la ora 8:00, s-au înregistrat 1.053 de cazuri, iar dintre acestea, doar în noaptea de Revelion au fost 434 de intervenţii.

Din numărul total al cazurilor, aproape 700 au fost urgenţe, 56 de persoane se aflau într-un loc public atunci când au avut nevoie de ambulanţă, au fost două accidente auto, zece femei au fost transportate la spital pentru a naşte şi patru persoane au suferit traumatisme prin agresiune.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...