Cel despre care se presupune că l-a ucis pe Emi Pian susține că nu i-a tăiat artera femurală liderului clanului Duduienilor. Playtech.ro a reușit să afle informații exclusive despre ce a declarat Richard în fața procurorilor, fiind vorba despre tânărul boxeur de 26 de ani.
“Mi-a spus că l-am jignit prin ceea ce i-am zis, iar la scurt timp a plecat. Am știut că și-a sunat frații, așa că la puțin timp după el am plecat și eu. Când am ieșit afară, mă așteptau patru mașini. Au ieșit neamurile mele afară, însă au fost imobilizate de oamenii lui Emi. Nu s-au bătut, ai lui Duduianu nu aveau nimic cu ai mei, doar cu mine.
Eu am scos un cuțit ca să mă apăr, iar ei au dat cu spray lacrimogen. În momentul acela am căzut din picioare, mă usturau rău ochii, nu mai vedeam. Dădeam cu acel cuțit la întâmplare. Grațian, Ciprian și Emi încercau să îmi dea pumni și picioare. Puteam să tai pe oricine, pe oricare dintre frați. Intenția mea era să mă apăr, nu să omor pe cineva”, a spus bărbatul anchetatorilor.
Dacă Richard, membru al clanului Rinu, spune adevărul, acesta ar putea să scape de pușcărie. Tânărul a declarat că nu el l-a omorât pe Emi Pian și nici nu crede că i-a tăiat acestuia artera femurală, așa cum s-a tot zvonit.
“Eu nici nu mi-am dat seama pe cine am tăiat. Dar am realizat ce am făcut și am reușit să mă ridic, am luat-o la fugă pe stradă. După câțiva zeci de metri, Emi Pian și frații lui m-au prins și au început să mă lovească, să îmi dea pumni, picioare. Grațian m-a prins, iar Emi mi-a dat o bâtă în cap, Ciprian îmi dădea picioare peste tot, iar Grațian a încercat să mă taie cu o sabie, dar nu m-a nimerit.
Emi era tăiat pe picior, îi curgea sânge, dar nu cred că i-am secționat artera femurală”, a mai spus Richard Gheorghe, care se află în arestul poliției pentru 30 de zile” a spus acesta.